MENIU

Două bărci pline cu turiști s-au ciocnit în Deltă! Un bărbat de 30 de ani este dat dispărut - La căutări participă și elicopterul SMURD

Delta Dunării / Foto: Inquam Photos

Clipe dramatice în Deltă! Două bărci pline cu turiști s-au ciocnit, o persoană fiind dată dispărută. Este vorba despre un bărbat de aproximativ 30 de ani.

“Astăzi, în jurul orelor 12.10, s-a primit un apel pe 112 de la un cetăţean care a sesizat că, pe canalul Olguţa, pe raza localităţii Mila 23, a avut loc o ciocnire între două ambarcaţiuni în urma căreia o persoană a căzut în apă şi nu a putut fi găsită. Persoana căzută în apă este un bărbat în vârstă de aproximativ 30 de ani”, a transmis IPJ Tulcea.

Poliţiştii continuă cercetările, împreuna cu ISU Tulcea în vederea identificării persoanei dispărute.  

Din primele informaţii, se pare că a fost un accident naval la intersecţia canelelor Şontea cu Oguţa.
”Căutările persoanei sunt efectuate în astfel de cazuri sub coordonarea poliţiei. În zona se află şi elicopterul SMURD pentru căutarea persoanei”, a mai transmis ISU Tulcea.

Asociaţia SOS Water Rescue a anunţat că o barcă a fost acroşată de o ambarcaţiune în care se aflau turişti, pe un canal din Delta Dunării, iar o persoană este dată dispărută. 
 
Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Tulcea au transmis că două echipaje se deplasează în zona respectivă pentru căutarea persoanei dispărute.
 
”În legătură cu evenimentul din zona localităţii Mila 23, din cadrul Pichetului de Pompieri Crişan, intervin cinci subofiţeri cu ambarcaţiune SMURD şi o ambarcaţiune de tip IB5. Pompierii tulceni se află în zonă pentru căutarea unei persoane dispărută în apă”, a transmis ISU Tulcea. 

Mai multe articole despre:
braci turisti delta barbat disparut