MENIU

ALERTĂ. Două avioane de luptă rusești, interceptate, DIN NOU, deasupra Mării Negre

ALERTĂ. Două avione de luptă rusești, interceptate, DIN NOU, deasupra Mării Negre

Avioanele de vânătoare Typhoon ale Forțele Regale Aeriene Britanice, aflate în misiune la baza Mihai Kogălniceanu din Constanța, au interceptat, din nou. două avioane de luptă rusești, care s-au apropiat periculos de mult de spațiul aerian al NATO, deasupra Mării Negre.   

Potrivit unui comunicat al Royal  Air Force, avioanele armatei ruse se îndreptau în direcția sud-vest prin spațiul aerian NATO, venind dinspre pensinsula Crimeea.

Aviația britanică a precizat că este exact același comportament de săptămâna trecută, atunci când avioanele Typhoon au fost ridicate pentru a intercepta șase aeronave militare model Su-24 FENCER.

Aviaţia britanică este pentru doua oară în ultimii doi ani în România pentru a face poliţie aeriană. Patru avioane moderne de luptă Typhoon au ajuns la baza Mihail Kogălniceanu, din Constanţa, în luna aprilie. Misiunea britanicilor se va încheia în curand. Piloții Regatului Unit vor fi înlocuiți de Canadieni, care au ajuns deja la Mihail Kogălniceanu.

 

Avioane ruseşti deasupra Mării Negre. Ordin de interceptare de la Baza Kogălniceanu

Mai multe articole despre:
Rusia avion Marea Neagră intercepţie