Două adolescente s-au sinucis în Valea Jiului - Au sărit de la 20 de metri înălțime. Una dintre ele și-a sunat mama înainte de a face gestul
Două fete de 15 ani au murit, sâmbătă după-amiaza, după ce ar fi căzut de la o înălțime de aproximativ 20 de metri. Una dintre ele și-a sunat înainte mama să o anunțe că vrea să recurgă la un gest sinucigaș.
Potrivit IPJ Hunedoara, polițiștii au fost sesizați sâmbătă după-amiaza de o femeie din Uricani cu privire la faptul că fiica acesteia, în vârstă de 15 ani, ar fi apelat-o telefonic pentru o anunța că intenționează să recurgă la un gest sinucigaș, în zona „la ruine”, din Lupeni.
Polițiștii din Lupeni și echipaje medicale s-au deplasat în zona unei foste fabrici din Lupeni, unde au identificat trupurile a două minore, ambele în vârstă de 15 ani, din Uricani, „care se pare că au suferit multiple traumatisme prin cădere de la o înălțime de aproximativ de 20 de metri”, arată polițiștii.
Personalul medical a declarat decesul uneia dintre ele, în timp ce celei de-a doua i-au fost aplicate manevre de resuscitare, însă fără rezultat.
Polițiștii fac cercetări cu privire la motivele și circumstanțele în care a survenit evenimentul, în cauză fiind întocmit dosar penal aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Petroșani.