MENIU

Două accidente grave în județul Timiș, soldate cu șase victime, printre care și un copil

Două accidente grave în județul Timiș, soldat cu șase victime, printre care și un copil

Două accidente violente au avut loc, astăzi, pe soșelele județului Timiș. În total au fost șase victime, printre ei și un copil, relatează realitateadetimis.net.

Conform pompierilor timișeni, primul accident s-a produs pe centura ocolitoare a municipiului Lugoj (DN6). În accident au fost implicate un TIR, un autobuz în care se afla doar șoferul și un autoturism în care erau patru persoane.

În urma impactului, au rezultat trei victime, dintre care o victimă încarcerată care a suferit politraumatisme.

Cele trei victime au fost transportate la spital, conștiente și cooperante.

Cel de-al doilea accident a fost pe drumul național DN 59, în localitatea Șag. În urma acestui accident au rezultat trei victime, doi adulți și un copil.

Cele trei persoane au fost transportate la spital de către echipajele medicale.Zece pompieri din Detașamentul Lugoj și șapte pompieri din Detașamentul 2 Timișoara au intervenit la cele două accidente asigurând măsurile specifice, acordând primul ajutor medical victimelor și aplicând manevrele de descarcerare în cazul victimei încarcerate de la primul accident.

Mai multe articole despre:
accident timis victime accident