MENIU

DOSARUL TRANSFERURILOR: Verdictul va fi dat la 25 februarie

<p>DOSARUL TRANSFERURILOR. Greii fotbalului, la fluierul final</p>

DOSARUL TRANSFERURILOR. Curtea de Apel Bucureşti a finalizat, luni, audierile în cazul celor opt oameni de fotbal inculpaţi în Dosarul Transferurilor, Victor şi Ioan Becali, George Copos, Gheorghe Popescu, Gheorghe Neţoiu, Jean Pădureanu, Mihai Stoica şi Cristian Borcea, stabilind să dea o decizie în data de 25 februarie.

DOSARUL TRANSFERURILOR. La ultimul termen, de luni, instanţa l-a audiat pe impresarul Victor Becali, a ascultat concluziile procurorului, pledoariile avocaţilor şi ultimul cuvânt al inculpaţilor. Instanţa a rămas în pronunţare pentru 25 februarie.

Procurorul a solicitat în concluziile finale pedepse de închisoare cu executare pentru fraţii Ioan şi Victor Becali, George Copos şi Cristian Borcea, în cazul lui Mihai Stoica precizând că faptele s-au prescris conform noului Cod Penal. Pentru inculpaţii Gheorghe Popescu, Jean Pădureanu şi Gheorghe Neţoiu, procurorul a cerut închisoare cu suspendare.

Concluziile procurorului au fost următoarele:

George Copos - pedeapsa de închisoare cu executare pentru o perioadă de la 1 la 5 ani;

Jean Pădureanu - pedeapsă de trei ani cu suspendare, aşa cum a decis anterior Curtea de Apel;

Mihai Stoica - în cazul său faptele incriminate sunt prescrise conform noului Cod Penal (intrat în vigoare la 1 februarie);

Cristian Borcea - pedeapsă cu executare de şapte ani, aşa cum a decis anterior Curtea de Apel ;

Ioan Becali - pedeapsa cu executare de opt ani, aşa cum a decis anterior Curtea de Apel;

Victor Becali - şapte ani cu executare, aşa cum a decis anterior Curtea de Apel;

Gheorghe Neţoiu - aceeaşi pedeapsă stabilită de Curtea de Apel, trei ani cu suspendare;

Gheoghe Popescu - s-a solicitat pedeapsă de trei ani de închisoare cu suspendare, la fel ca în precedenta soluţie a Curţii de Apel

DOSARUL TRANSFERURILOR. Avocaţii celor şapte inculpaţi, cu excepţia reprezentantului lui Mihai Stoica, au susţinut cereri în faţa instanţei pentru schimbarea încadrării juridice a anumitor fapte conform noului Cod Penal, o cerere de informare de către instanţă a părţilor vătămate pentru procedura de mediere şi împăcare şi o cerere de amânare pentru efectuare procedurii de mediere şi împăcare, ultimele două fiind respinse de curte, iar prima solicitare a rămas în deliberare.

Mai multe articole despre:
DOSARUL TRANSFERURILOR