Dosarul Transferurilor. Veşti de ultimă oră privind eliberarea condiţionată a lui Mihai Stoica
Mihai Stoica, fostul manager de la Steaua, poate fi eliberat condiționat, au decis magistrații Judecătoriei Sectorului 4. El a cerut judecătorilor să execute mai puţin din pedeapsa de trei ani şi șase luni dispusă în "Dosarul Transferurilor".
UPDATE miercuri, 6 ianuarie: Mihai Stoica (50 de ani) mai trebuie să aștepte o perioadă până când va fi eliberat condiționat. Procurorii au contestat decizia Judecătoriei Sectorului 4, care a hotărât luni că fostul manager general al Stelei întrunește condițiile pentru a fi pus în libertate mai devreme.
În aceste condiții, MM Stoica este nevoit să mai stea o perioadă la Penitenciarul Jilava, cel puțin până când se va decide data viitorului termen în care se va analiza contestația procurorilor, anunţă digisport.ro.
UPDATE: Mihai Stoica poate fi eliberat condiționat, au decis magistrații Judecătoriei Sectorului 4. Decizia nu este definitivă.
Mihai Stoica a fost condamnat la trei ani şi șase luni de închisoare în "Dosarul Transferurilor", dar poate ieși după jumătate din acest timp, adică 21 de luni. A scris două cărți, a muncit în perioada detenției și a ispășit jumătate din pedeapsă, deci îndeplinește toate condițiile pentru a fi eliberat condiționat.
De altfel, Gigi Becali anunța, încă de luna trecută. posibilitatea ca finalul anului să găsească Steaua cu toți conducătorii săi în libertate.
”La începutul lui decembrie, va fi pus și el (MM Stoica - n.r.) pe lista pentru eliberare condiționată. Dacă DNA nu va face recurs, MM va fi acasă de Revelion. Dacă va face recurs, atunci iese pe 15-20 ianuarie. Pentru că, încă o dată vă spun, eliberarea condiționată e matematică pentru condamnații care nu sunt recidiviști și nu au un comportament violent. Eu când am zis că un calculator mă pune liber, ați râs toți de mine”, spunea Becali, potrivit Digisport.ro.