MENIU

Dosarul Tel Drum, "sfâșiat" de procurori. O copie a fost trimisă de DNA la Secția lui Toader

Dragnea, vizat în dosarul Tel Drum

Situație încurcată în privința dosarului Tel Drum, care îl are în centru pe șeful PSD, Liviu Dragnea. După trei încercări nereușite de a prelua jurisdicția dosarului fierbinte, Secția condusă de Adina Florea și aflată sub controlul direct al lui Tudorel Toader a reușit să primească o copie de la DNA.

DNA a predat o copie a dosarului Tel Drum Secției speciale pentru investigarea magistratilor, asa cum a cerut Adina Florea, transmite Realitatea TV.

Transmiterea copiei dosarului Tel Drum nu presupune automat transferul de jurisdicție dinspre DNA către Secția de investigare a infracțiunilor din justiție.

Lazăr decide la cine rămâne dosarul ,,Tel Drum'' care îl vizează pe Dragnea

Adina Florea a cerut tot dosarul în original. Conform uzanțelor, în astfel de cazuri, procurorii care instrumentează dosarul furnizează doar copii ale documentelor/volumelor care vizează ancheta deschisă în paralel de alt Parchet.

Disputa pentru dosarul Tel Drum va fi tranșată de Augustin Lazăr, care va decide cine se va ocupa de soluționarea dosarului.

În aceste condiţii, Augustin Lazăr este cel care trebuie să spună cine se ocupa de aceasta anchetă, în care protagonist e Liviu Dragnea.