MENIU

DOSARUL SCHIMBURILOR DE TERENURI. Victor BABIUC, ELIBERAT

DOSARUL SCHIMBURILOR DE TERENURI. Victor BABIUC, ELIBERAT / Foto: MEDIAFAX

DOSARUL SCHIMBURILOR DE TERENURI. Fostul ministru al Apărării VICTOR BABIUC va fi eliberat din închisoare. Decizia a fost luată vineri, de Tribunalul Dâmboviţa.

VICTOR BABIUC. Fostul ministru al Apărării VICTOR BABIUC, condamnat la doi ani de închisoare în dosarul schimbului de terenuri Becali - MApN, va fi eliberat condiţionat din Penitenciarul Găeşti, după ce, vineri, Tribunalul Dâmboviţa a respins recursul procurorilor DNA în cazul său.

Tribunalul Dâmboviţa a respins, vineri, recursul procurorilor anticorupţie în cazul fostului ministru al Apărării VICTOR BABIUC, astfel că acesta urmează să fie eliberat condiţionat în cursul acestei zile din Penitenciarul Găeşti, după ce a executat o treime din pedeapsă.

Magistraţii dâmboviţeni au menţinut astfel sentinţa pronunţată în 19 decembrie 2013 de Judecătoria Găeşti, care admisese cererea de eliberare condiţionată a lui VICTOR BABIUC.

Decizia de vineri a Tribunalului Dâmboviţa este definitivă.

Potrivit MEDIAFAX, la sfârşitul anului trecut, procurorii DNA au contestat decizia de eliberare condiţionată a lui VICTOR BABIUC, luată de Judecătoria Găeşti, astfel că acesta a rămas încarcerat până la judecarea recursului la Tribunalul Dâmboviţa.

În 19 decembrie 2013, Judecătoria Găeşti a stabilit că fostul ministru al Apărării Victor Babiuc poate fi eliberat condiţionat.

Imediat după decizia Judecătoriei, procurorii Parchetului Judecătoriei Găeşti nu au declarat recurs şi nu au contestat nici ulterior admiterea cererii de eliberare condiţionată, însă procurorii anticorupţie au transmis instanţei cererea de recurs, care a fost înregistrată la sfârşitul anului trecut.

Solicitarea de eliberare condiţionată formulată de VICTOR BABIUC a fost înaintată instanţei în condiţiile în care Babiuc are 75 de ani, iar Codul penal prevede ca bărbaţii condamnaţi în vârstă de cel puţin 60 de ani pot fi eliberaţi condiţionat după executarea unei treimi din durata pedepsei, în cazul în care au primit o pedeapsă de cel mult zece ani.

VICTOR BABIUC, condamnat la doi ani de închisoare în dosarul schimbului de terenuri Becali - MApN, a fost întemniţat în 21 mai 2013, el fiind încarcerat mai întâi la Penitenciarul Rahova, apoi transferat la Jilava şi, ulterior, la Penitenciarul Găeşti.

În iulie 2013, instanţa a decis că fostul ministru al Apărării poate executa pedeapsa în regim deschis.

Alături de BABIUC, în dosarul schimbului de terenuri au fost condamnaţi de instanţa supremă, în 20 mai 2013, finanţatorul Stelei, Gigi Becali, şi fostul şef al Statului Major General Dumitru Cioflină.

În 2 iunie 1999, Gigi Becali şi reprezentanţii Ministerului Apărării au semnat un proces-verbal prin care schimbau două suprafeţe de pământ. Becali ar fi primit de la MAp un teren de 20,9 hectare în zona Băneasa-Pipera, în schimbul unuia de 21,5 hectare în satul Ştefăneştii de Jos, judeţul Ilfov. Deşi relativ egale ca suprafaţă, cele două terenuri ar avea valori disproporţionate, date de preţul de piaţă, se susţine în raportul oficial al MAp. În timp ce, la Băneasa, metrul pătrat de pământ se vindea cu 20-25 de dolari, la Ştefăneşti preţul era de numai şase-şapte dolari. Diferenţa de preţ ar fi de aproximativ 3,3 milioane de dolari în favoarea lui Becali, care ar fi primit un teren în valoare de 4,7 milioane de dolari cedând unul de numai 1,4 milioane de dolari.

Din partea MAp, actul de schimb a fost semnat de locotenent-colonelul Aurel Iorga şi de căpitan-comandorul Petre Cristea, şeful UM 01877, care administra cele 20,9 hectare. Semnatarii au susţinut că schimbul între Armată şi Becali s-ar fi făcut la ordinul ministrului de la acea vreme, VICTOR BABIUC.