DOSARUL REFERENDUMULUI: Aproape 40 de persoane ale căror semnături apar în liste spun că nu au votat
Aproape 40 de persoane, martori în dosarul "Fraudă la referendum, au arătat vineri, la instanţa supremă, că deşi sunt semnăturile lor pe listele electorale, nu au votat, unii spunând că erau plecaţi din ţară.
Instanţa supremă a citat pentru vineri 38 de martori din dosarul "Fraudă la referendum", în care sunt judecaţi vicepremierul Liviu Dragnea şi alte 74 de persoane.
Persoanele citate s-au prezentat şi au arătat, pe rând, în faţa judecătorilor că deşi semnăturile lor se regăsesc pe listele de votare, ei nu au fost prezenţi la referendumul din 29 iulie 2012.
Unul dintre martori a spus că nici el şi nici soţia şi fiica lui nu au fost prezenţi la vot, însă în dreptul numelor lor sunt semnături. Acesta a spus că semnăturile nu pot fi ale lor, pentru că nu s-au prezentat la vot, soţia şi fiica lui fiind chiar plecate în Anglia.
Un alt martor a arătat că şi semnătura sa se regăseşte pe lista de votare verificată de procurorii anticorupţie, dar el nu a votat, fiind plecat atunci în Italia.
Alţi martori au spus că au votat la referendumul din 2012, dar nu la secţiile de votare la care sunt arondaţi, ci în localităţile în care se aflau în acea zi, astfel că semnăturile lor nu trebuiau să se găsească pe listele de votare din judeţul Teleorman.
Instanţa îi audiază şi pe soţii Marius şi Simona Preduţ, primii condamnaţi în acest dosar, după ce şi-au recunoscut faptele.
Liviu Dragnea nu s-a prezentat la termenul de vineri al procesului.
Soţii Marius Marinel şi Simona Cristina Preduţ, trimişi în judecată în dosarul "Fraudă la referendum", au fost condamnaţi, în 27 ianuarie, la câte un an şi patru luni de închisoare cu suspendare.
Instanţa supremă a înregistrat în 7 octombrie 2013 dosarul "Fraudă la referendum", în care au fost trimişi în judecată Liviu Dragnea şi alte 74 de persoane, şi a stabilit primul termen în 18 februarie 2014. Ulterior, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis o cerere a DNA şi a preschimbat primul termen în dosarul "Fradă la referendum", stabilind ca judecarea în această cauză să înceapă cu trei luni mai devreme, respectiv în 15 noiembrie.