Dosarul penal în cazul violării de către Onțanu a arestului Poliției Capitalei, deschis
Un dosar în care se efectuază cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de violare a sediului profesional și neglijență în serviciu a fost înregistrat astăzi la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 4 București, infracțiuni pentru care a fost începută urmărirea penală cu privire la faptă.
Potrivit unui comunicat al Parchetului General, cauza a fost constituită ca urmare a sesizării Serviciului de Investigații Criminale din cadrul Direcţiei Generale a Poliţiei Municipiului Bucureşti de către Serviciul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul aceleiaşi direcţii cu privire la faptul că, la data de 25 martie 2016, în jurul orelor 14:00, profitând de neatenția agenților de poliție aflați în serviciu în Punctul de control acces, numitul M.L.Ș. a pătruns în curtea sediului instituției, cu un autoturism în care se afla inculpatul Neculai Onțanu, față de care Curtea de Apel București a emis, la aceeaşi dată, un mandat de arestare preventivă.
Cercetările sunt efectuate în cauză de către Serviciul de Investigații Criminale, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria sectorului 4 Bucureşti.
Curtea de Apel București a admis, vineri, cererea procurorilor DNA de arestare pentru 30 de zile a primarului sectorului 2, Neculai Onțanu, acuzat de luare de mită.
Decizia nu este definitivă, însă este executorie.
Potrivit ordonanțelor întocmite de procurori, în perioada 2006 - 2007, inculpatul Neculai Onțanu, primarul Sectorului 2 București, a acceptat promisiunea unor foloase materiale de la o persoană, beneficiar al unor drepturi litigioase (denunțător în cauză), pentru a facilita procedura de reconstituire a dreptului de proprietate asupra mai multor terenuri ce totalizau 83.500 mp, situate pe raza sectorului 2, în conformitate cu prevederile Legii nr. 18/1991.
După emiterea titlului de proprietate, Neculai Onțanu a primit o suprafață totală de teren de 1.500 mp, situată pe strada Barbu Văcărescu, care a fost transferată de către denunțător, în mod gratuit, prin intermediul unor contracte de vânzare - cumpărare fictive către suspecta Loredana Claudia Radu și o altă persoană, interpuși indicați de edil.
În baza acestei solicitări, la data de 13 noiembrie 2007, s-au încheiat, la același notariat public, două contracte de vânzare cumpărare prin care a fost transferat dreptul de proprietate asupra unei suprafețe de 500 mp din terenul situat pe str. Barbu Văcărescu către persoana respectivă și asupra unei suprafețe de 1.000 mp din același lot către Loredana Claudia Radu.
Prețul prevăzut în contractul încheiat cu persoana respectivă a fost de 500 euro/mp, respectiv valoarea minimă conform Ghidului cu prețuri orientative ale imobilelor realizat de Uniunea Națională a Notarilor Publici din România (preț total 250.000 euro).
În contractul încheiat cu Loredana Claudia Radu a fost prevăzut un preț de 10 ori mai mic, respectiv 50 euro/mp (preț total 50.000 euro). Cu privire la modalitatea de plată s-a menționat în ambele situații că s-ar fi plătit un avans de 5.000 euro la o dată neprecizată, iar diferența s-ar fi achitat în numerar în ziua încheierii contractului.
În realitate nu s-a achitat nicio sumă de bani, cele două contracte au avut un caracter fictiv, terenurile fiind transferate în contul mitei promise primarului Neculai Onțanu, la indicația acestuia.
Suprafața de teren respectivă era cuprinsă în titlul de proprietate emis la propunerea inculpatului Neculai Onțanu și avea o valoare de piață de aproximativ 4.200.000 euro, pe baza sumelor cu care a fost revândut de cei doi intermediari, la scurt timp, după finalizarea tranzacțiilor fictive.