MENIU

Dosarul penal deschis pentru comiterea infracțiunii de ucidere din culpă în cazul accidentului comis de actrița Monica Odagiu va fi CLASAT

Monica Odagiu

Dosarul penal deschis pentru comiterea infracțiunii de ucidere din culpă, în cazul accidentului comis de actrița Monica Odagiu, va fi clasat deoarece fapta nu există. Viteza cu care se deplasa mașina actriței era mai mică decât cea legală.

Polițiștii de la Brigada de Poliție Rutieră București au ajuns la primele concluzii clare în acest dosar penal. Ei spun că bărbatul de 35 de ani, care a murit în acest accident de circulație, nu a vrut să se sinucidă, ci cel mai probabil i s-a făcut rău sau s-a dezechilibrat, în momentul în care s-a ridicat de pe banca Stației STB Luterană.

Pentru a ajunge la această concluzie, polițiștii au vizionat toate imaginile care au fost surprinse de camerele de luat vederi din zona respectivă.

Mai mult, ancheta derulată a demonstrat că actrița Monica Odagiu nu a încălcat nicio regulă de circulație, viteza cu care aceasta circula pe acel segment de drum, fiind mai mică decât cea legală.

Această ar fi fost, de altfel, singura posibilitate judiciară care ar fi putut duce la inculparea și tragerea la răspundere penală a actriței.

Mai multe articole despre:
monica odagiu accident