MENIU

Dosarul Mineriada. Miron Cozma, pus sub acuzare: "Inculpaţii sunt Armata, Internele şi Serviciile"

<p>Miron Cozma&nbsp;</p>
<p>Dosarul "Mineriadei". Miron Cozma, audiat la Parchetul General</p>

Fostul lider al minerilor din Valea Jiului Miron Cozma a fost pus sub acuzare, joi, în dosarul "Minerada" de către procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Miron Cozma, fostul lider al minerilor din Valea Jiului, a ajuns, joi dimineaţă, la Parchetul General, pentru a fi audiat în dosarul "Mineriadei".

"Deocamdată infracțiunea (de care sunt acuzat — n.r.) e cea comună, pe (art.) 439 ca și toți ceilalți, dar pe situația de la litera 'g' am înțeles, adică vătămări corporale, fizice, chestiuni din astea inventate. (...) Nu e vorba de crime împotriva umanității", a declarat Miron Cozma, la ieșirea din sediul Parchetului.

El a afirmat că minerii au venit în București conduși de autorități. "Dacă au venit, au venit conduși de autoritățile conduse de Ion Iliescu, Petre Roman, Gelu Voican Voiculescu și coloneii din servicii, care, chiar în iunie '90, au fost acolo și bineînțeles ministrul adjunct Burlec de la mina Aninoasa, Nicolae Cămărășescu, securistul", a spus Cozma.

În opinia sa, procurorii au procedat corect, dar va depune probe din dosarul pe care îl are la CEDO, în calitate de parte vătămată.

"E absolut normal și consider că s-a procedat corect de către Parchet în ideea că în calitatea de lider al minerilor din Valea Jiului să am calitate ca toată lumea, în faza incipientă, de suspect. (...) Eu marți voi da o declarație, alături de avocatul meu", a afirmat el.

Potrivit agerpres.ro, Cozma s-a declarat nevinovat și a spus că a fost adus forțat cu ultimul tren de mineri care a ajuns la București.

"Miron Cozma nu a venit nici cu primul tren, nici cu al doilea, (...) a fost adus în ultimul tren. (...) Parchetul, procedural, nu face altceva decât să respecte legea. De-a lungul vremii nu există nicio reclamație împotriva mea. Am luat bătaie din cauza lui Marian Munteanu. A spus (...) că i-am salvat viața lui și unei domnișoare'', a declarat Cozma.

"Nu am vorbit cu domnul Ene, dar dacă vrea, stau la discuţii oricând. Dar domnul Ene minte. Prima dată l-au bătut minerii pe 13 iunie 1990, după ce Miron Cozma a demontat 13 iunie, spune că l-au bătut pe 14, la 8 dimineaţa. Păi la 8 dimineaţa erau pe drum, au ajuns la 11. Nu e vorba de mineri, inculpaţii sunt Armata, Internele şi Serviciile", a mai spus Cozma.

Întrebat cine este principalul vinovat, acesta a replicat: "Iliescu, tovarăşul Iliescu."

Joi a stat de vorbă cu procurorii și amiralul în rezervă Emil "Cico" Dumitrescu, pus sub acuzare pentru infracțiuni contra umanității, având calitatea de suspect în legătură cu aceleași evenimente din 1990.

Miercuri, fostul președinte Ion Iliescu și fostul director al SRI Virgil Măgureanu au fost chemați la Parchet, unde au fost anunțați că sunt acuzați pentru infracțiuni contra umanității în dosarul "Mineriada".

"Prin ordonanța nr. 47/P/2014 din data de 16 octombrie 2015, procurorii militari au dispus schimbarea încadrării juridice și efectuarea în continuare a urmăririi penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii contra umanității prev. de art. 439 alin. 1 lit. a, g și j din Codul penal constând în reprimarea violentă a manifestației din Piața Universității, din dimineața zilei de 13 iunie 1990, soldată cu decesul a patru persoane și rănirea prin împușcare a altor trei, precum și vătămarea corporală și lipsirea de libertate a aproximativ 1.000 de persoane în zilele de 14 și 15 iunie 1990, ca urmare a atacului violent declanșat de către muncitori din unele centre industriale și bazine carbonifere din țară", a anunțat Parchetul General într-un comunicat de presă.

Prin aceeași ordonanță s-a dispus extinderea urmăririi penale cu privire la participarea altor persoane la săvârșirea acestor fapte.

"În perioada următoare vor fi audiate persoanele față de care s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii contra umanității prev. de 439 lit. a, g și j din Codul penal și care la data evenimentelor dețineau funcții de conducere la nivelul structurilor civile și militare ale statului, precum și în cadrul unor unități economice", se precizează în comunicat.

În luna martie, Înalta Curte de Casație și Justiție a confirmat decizia procurorului general Tiberiu Nițu de redeschidere a anchetei în dosarul "Mineriada din 13-15 iunie 1990".

Mai multe articole despre:
Miron Cozma dosar mineriadă Miron Cozma audiat