Dosarul Mehedinţi: Secretarul CJ, directoarea CAS şi managerul Spitalului Județean, urmăriţi penal
Secretarul Consiliului Judeţean (CJ) Mehedinţi, şefa Casei de Asigurări de Sănătate a judeţului, managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă şi alte şase persoane sunt urmărite penal în dosarul în care au fost reţinuţi preşedintele CJ, Adrian Duicu, şeful Poliţiei Mehedinţi şi liderul PSD Orşova.
Cele nouă persoane au calitatea de suspect, care le-au fost adusă la cunoştinţă, precizează Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA), într-un comunicat de joi.
Secretarul CJ Mehedinţi, Ştefan Mednyasky, este urmărit penal pentru permiterea accesului unor persoane neautorizate la informaţii nedestinate publicităţii, în scopul obţinerii de foloase necuvenite.
Procurorii DNA o cercetează, pentru aceeaşi infracţiune, pe şefa Direcţiei Economice din CJ Mehedinţi, Daniela Popescu.
Directoarea Casei de Asigurări de Sănătate Mehedinţi, Elisabeta Rolea, şi Grigoriţa Feraru, funcţionar public la aceeaşi instituţie, sunt urmărite penal pentru luare de mită, iar managerul Spitalului Județean de Urgenţă Drobeta Turnu Severin, Doina Borugă, pentru permiterea accesului unor persoane neautorizate la informaţii nedestinate publicităţii, în scopul obţinerii de foloase necuvenite.
În acelaşi dosar, este urmărit penal şi directorul televiziunii Tele 2 Drobeta, Adrian Bidilici, acuzat de instigare la dare de mită şi complicitate la folosirea influenţei şi autorităţii, de către o persoană care deţine o funcţie de conducere într-un partid politic, în scopul obținerii pentru sine de foloase necuvenite.
De asemenea, Andreea Mijache, "persoană care acţionează în numele a două societăţi comerciale, deţinătoare a două posturi de televiziune", este urmărită penal pentru complicitate la folosirea influenţei şi autorităţii, de către o persoană care deţine o funcţie de conducere într-un partid politic, în scopul obținerii pentru sine de foloase necuvenite, potrivit DNA. De aceeaşi infracţiune este acuzată Valentina Drăghia, administrator al unei societăți comerciale, în timp ce Silvia Şocîte este urmărită penal pentru permiterea accesului unor persoane neautorizate la informaţii nedestinate publicităţii, în scopul obţinerii de foloase necuvenite.
Potrivit anchetatorilor, în perioada mai - septembrie 2013, preşedintele CJ Mehedinţi, Adrian Duicu, şi suspectele Daniela Popescu, director al Direcţiei Economice din CJ Mehedinţi, şi Doina Borugă, manager al Spitalului Județean de Urgenţă Drobeta Turnu Severin, au permis unor persoane neautorizate (reprezentanţii unui furnizor de echipamente medicale şi ai unei societăţi de leasing) accesul la informaţii care, la acel moment, nu erau destinate publicităţii.