MENIU

Dosarul lui Dan Adamescu: DNA cere pedepse peste media prevăzută de lege

<p>Dan Adamescu</p>

Procurorii Direcției Naționale Anticorupție au solicitat, luni, judecătorilor Curții de Apel București să îi condamne la pedepse orientate peste media prevăzută de lege pe oamenii de afaceri Dan Adamescu şi Iosif Armaş, şi pe magistraţii Mircea Moldovan, Ion Stanciu, Elena Rovenţa şi Sorin Viziru, în dosarul privind intervenţii în cauze de insolvenţă. Solicitarea DNA vine la ultimul termen din acest dosar, informează Mediafax. 

Avocaţii celor 20 de inculpaţi încearcă să îi convingă pe judecătorii Curţii de Apel Bucureşti (CAB) de nevinovăţia clienţilor lor. Ei prezintă instanţei concluziile pe fond, în acest dosar de corupţie, urmând ca acuzaţii să îşi susţină ultimul cuvânt în faţa magistraţilor.

În 24 iunie 2014, procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie i-au trimis în judecată pe Dan Adamescu, judecătorii Mircea Moldovan, Ion Stanciu, Elena Rovenţa şi Sorin Viziru, de la Tribunalul Bucureşti, şi pe omul de afaceri Iosif Armaş, în dosarul privind intervenţii în cauze de insolvenţă.

Cei patru judecători au stat în arest preventiv, din 20 mai până în 30 august 2014, când instanţa supremă a dispus măsura arestului la domiciliu. Potrivit procurorilor, cei patru judecători, personal sau prin intermediari, au pretins şi primit de la practicieni în insolvenţă, lichidatori sau administratori judiciari, administratori ai întreprinderii profesionale unipersonale cu responsabilitate limitată, sume de bani, bunuri sau servicii.

Adamescu a fost arestat preventiv din 6 iunie până în 30 august 2014, dată de la care este în arestul la domiciliu. Adamescu este acuzat că le-a dat mită 20.000 de euro judecătorilor Ion Stanciu şi Elena Rovenţa, pentru ca aceştia să dispună soluţii favorabile în două dosare de insolvenţă.

Totodată, procurorii i-au trimis în judecată şi pe practicienii în insolvenţă Angela Monica Borza, Ilie Preda, Cristina Elena Popa (fostă Cândea) şi Emanoil Postelnicu şi Gabriel Hanganu, pentru dare de mită. 

Mai multe pe Mediafax.