MENIU

Fostul guvernator al Deltei Liviu Mihaiu a recunoscut intervențiile politice pentru numirea sa

Liviu Mihaiu, fostul guvernator al Deltei Dunării, a recunoscut că știa despre intervențiile politice pentru numirea sa în funcția de guvernator, însă susține că a aflat ulterior despre faptul că s-au dat bani pentru ca această numire să aibă loc, potrivit motivării magistraților.

Din motivarea magistraților reiese că, în declarația de martor, Liviu Mihaiu susține că a fost întrebat de Sorin Ovidiu Vântu dacă vrea funcția de guvernator al Deltei Dunării. Acesta a acceptat-o, iar omul de afaceri i-a spus că va aranja lucrurile. Ulterior, mai susține Mihaiu în declarație, a fost chemat la Guvern, unde premierul de atunci, Călin Popescu Tăriceanu, i-a spus că va ajunge guvernator.

În urma unor interceptări reiese, totodată, că Sorin Ovidiu Vântu a făcut demersuri pe lângă Bogdan Olteanu, dar și că omul de afaceri avea influență pe lângă Liviu Mihaiu.

De asemenea, magistrații mai spun că probele din dosar îl contrazic pe fostul viceguvernator al BNR Bogdan Olteanu, care susține că nu este implicat în acest scandal de corupție.

Bogdan Olteanu a fost plasat în arest la domiciliu, în acest dosar, de către magistrații ÎCCJ. DNA îl acuză pe fostul viceguvernator al BNR de trafic de influenţă. Este prima măsură luată de anchetatori într-un nou dosar în care omului de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu a fost pus deja sub acuzare. În aceeaşi cauză este vizat şi preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu.

DNA susține că Bogdan Olteanu ar fi solicitat şi primit de la un om afaceri, în 2008, când era preşedinte al Camerei Deputaţilor, un milion de euro şi sprijin electoral, constând în servicii de marketing şi consultanţă, în schimbul efectuării de demersuri pe lângă membrii Guvernului pentru numirea guvernatorului Deltei Dunării, anunţă DNA.

Mai multe articole despre:
Bogdan Olteanu Liviu Mihaiu