MENIU

Dosarul "Ferma Băneasa": Peste 80 de terenuri, imobile, autoturisme și acțiuni, sub sechestru

<p>DNA cere arestarea preventivă a trei directori de la CE Oltenia pentru abuz &icirc;n serviciu</p>

Peste 80 de terenuri cu suprafețe cuprinse între câteva sute de metri pătrați și câteva zeci de mii de metri pătrați, dar și imobile, autoturisme, conturi și acțiuni au fost puse sub sechestru de procurorii DNA care au instrumentat dosarul "Ferma Băneasa", se arată în documente din dosar.

Potrivit acestora, peste 80 de terenuri intravilane și extravilane încadrate ca suprafețe arabile sau pădure care ajung până la câteva zeci de mii de metri pătrați și depășind, în unul dintre cazuri, chiar 110.000 metri pătrați, au fost puse sub sechestru de anchetatori, scrie Agerpres.

Cele mai multe astfel de terenuri se află la Snagov, fiind încadrate ca arabile sau pădure, și la Răcari, în județul Dâmbovița, clasificate ca terenuri arabile, se menționează în documentele citate.

De asemenea, au fost dispuse măsuri asigurătorii și cu privire la aproximativ zece imobile, patru autoturisme, o autoutilitară și o motocicletă.

Conform documentelor de la dosar, procurorii DNA au dispus instituirea măsurii asigurătorii a popririi conturilor inculpaților Remus Truică, prințul Paul, Robert Mihăiță Roșu, Dan Andronic, Marius Marcovici, Lucian Mateescu, Nela Păvăloiu, Apostol Mușat, Niculae Dima, Nicolae Jecu, Theodor Chiriac și SC Reciplia SRL București.

Totodată, părți sociale, dar și aproximativ 700 de acțiuni au fost puse sub sechestru în acest dosar.

Omul de afaceri Remus Truică, prințul Paul și Dan Andronic au fost trimiși în judecată, alături de alte persoane, de procurorii Direcției Naționale Anticorupție, în dosarul ''Ferma Băneasa''.

Procurorii DNA Brașov i-au trimis în judecată, în stare de arest la domiciliu, pe Remus Truică, pentru constituire de grup infracțional organizat, trafic de influență și spălare de bani, ambele în formă continuată, complicitate la abuz în serviciu și dare de mită, și pe prințul Paul, pentru cumpărare de influență și spălare de bani, ambele în formă continuată, și complicitate la abuz în serviciu.

În dosar au mai fost deferiți justiției, sub control judiciar: Dan Andronic, Marius Andrei Marcovici, Lucian Claudiu Mateescu, Gheorghe Sin, Niculae Dima, Theodor Chiriac, Nicolae Jecu, Nela Păvăloiu și Valentin Delcea.

În stare de libertate vor fi judecați, în același dosar, Robert Mihăiță Roșu, Tal Silberstein, Benyamin Steinmetz, Moshe Agavi, SC Reciplia SRL, Apostol Mușat, Corina Teodora Dicu, Dragomira Gheorghiță, Ion Stoian, Caterina Popa, Gheorghe Olteanu și Marin Gostin.

Mai multe articole despre:
DNA ferma băneasa