Lovitură de teatru în cazul ELODIA. Iată ce iese la iveală!
Dosarul Elodia oferă surprize de nebănuit. Nimeni nu s-a gândit că se va ajunge însă aici.
Dosarul "Elodia", invocat la Curtea de Apel Timișoara pentru eliberarea unui bărbat acuzat că și-a ucis partenerul de afaceri dispărut fără urmă.
Omul de afaceri arădean Adrian Buleu, acuzat că l-a ucis în luna mai a anului trecut pe Abel Apostol, partenerul său de afaceri, a cerut eliberarea din arest preventiv. Cu ocazia pledoariei, avocatul lui Buleu a invocat cazul „Elodia", scrie redesteptarea.ro.
Dosarul de omor în care este judecat arădeanul Adrian Buleu a ajuns la Curtea de Apel Timișoara, unde s-a discutat miercuri prelungirea mandatului de arestare preventivă emis pe numele lui Buleu, acuzat că l-a ucis pe partenerul său de afaceri, Abel Apostol, în luna mai a anului trecut. În cadrul procesului, avocatul lui Buleu a solicitat eliberarea din arest preventiv a clientului său, condamnat în primă instanță la 13 ani de închisoare, invocând celebrul dosar „Elodia”.
"Instanța a pus în discuție menținerea arestării preventive. Dânsul este condamnat în primă instanță. Noi am susținut și în primă instanță că e vorba de un omor specific care a fost greșit cercetat. Pentru a dovedi infracțiunea de omor trebuie să dovedești faptul că persoana respectivă nu mai este în viață. Dovezi clare și intenția de a ucide nu există. Am făcut asemănarea cu cazul Cioacă, unde în existența mai multor probe decât aici, neexistând dovada certă de a ucide, instant a recalificat fapta în lovituri cauzatoare de moarte", a spus avocatul Kociș Ioan.