MENIU

Dosarul cu șină devine ISTORIE de astăzi! Instituțiile publice NU mai pot solicita copii de pe documentele emise de stat

Dosarul cu șină devine istorie

Instituţiile publice nu mai au voie, începând din 1 ianuarie 2022, să mai solicite persoanelor fizice şi firmelor copii de pe avize sau alte documente care au fost emise de către alte instituţii ale statului.

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, pe 9 noiembrie 2021, actul normativ prin care este interzis instituţiilor publice şi organelor de specialitate ale administraţiei publice centrale să ceară persoanelor fizice sau persoanelor juridice, în vederea soluţionării cererilor pentru furnizarea unui serviciu public, copii de pe avize sau alte documente care au fost emise de către entităţi ale statului.

„Se interzice instituţiilor publice şi organelor de specialitate ale administraţiei publice centrale să solicite persoanelor fizice sau persoanelor juridice, în vederea soluţionării cererilor pentru furnizarea unui serviciu public, copii de pe avize sau alte documente care au fost emise de către instituţii publice sau organe de specialitate ale administraţiei publice centrale. Instituţiile publice şi organele de specialitate ale administraţiei publice centrale solicită entităţilor care au emis documentele prevăzute la alin.(1), în format electronic, copii sau extrase de pe acestea în baza consimţământului expres al beneficiarului serviciului public”, se arată în textul legii.

 

Mai multe articole despre:
dosar sina lege