Dosarul copilului mort la Sanador: Mama bebeluşului: Copilul meu era un copil sănătos, râdea şi...
Dosarul copilului mort la Sanador. Au început audierile în dosarul copilului mort după o operație făcută la Sanador. Părinții micuţului au dat joi declarații în fața procurorilor.
Dosarul copilului mort la Spitalul Sanador: La ieşirea de la audieri, mama copilului a spus că a povestit ce s-a întâmplat înainte ca bebeluşul ei să moară. "Am povestit cu lux de amănunte ultima zi din viaţa copilului meu. Cred că există deschidere şi interes din partea procurorilor să afle adevărul, să afle ce s-a întâmplat acolo. S-au luat filmările, se vede haosul de la momentul intervenţiei", a afirmat mama copilului.
Aceasta a mai spus că faptul că un copil de doar un an şi 10 luni şi-a piedut viaţa într-un asemenea mod nu poate să rămână fără urmări. "Nu cred că viaţa lui Ştefan nu trebuie să rămână doar o moarte, nu poate să rămână doar o moarte", a completat mama bebeluşului care a murit la Spitalul Sanador în urma unei intervenţii chirurgicale.
Femeia a mai spus că doamna doctor i-a spus că a respectat tot. "Mi-a spus că dacă se dovedeşte vinovăţia dumneaei, îşi asumă", a spus aceasta, adăugând că medicul i-a spus soţului ei să sune la 112. "Noi din acest motiv am sunat la 112, nu ne trecea nouă atunci prin cap să sunăm la 112, doamna doctor ne-a zis. Doamna doctor nu ne-a vorbit despre niciun risc, nu am avut nicio discuţie pe această temă. Am avut o discuţie la Sanador, după aceea la Spitalul Grigore Alexandrescu şi ultimele discuţii la operaţii. Riscurile într-o operaţie sunt inerente, dar copilul meu nu era neinvestigat, copilul meu era un copil sănătos, râdea şi se juca cu câteva ore înainte să îl omoare oamenii aştia cu incompetenţa lor. Deci, copilul meu era un copil sănătos, eu am venit cu un copil sănătos, iar doamna doctor poate să spune orice, lucrurile se vor doveni", a detaliat mama copilului.
Ea a mai spus că medicul de pe Ambulanţă a vorbit cu soţul ei o oră. "Noi ne-a cerut scuze pentru că probabil am avut un limbaj deplasat. Ne-a spus că e lângă noi, că ne susţine, a spus că e primul copil care i-a murit şi că nu o să uite niciodată, este un om deosebit, el a fost cel care a preluat procedura de resuscitare, cred că a venit însă prea târziu", a mai spus femeia.
Mama copilului a afirmat că tot timpul s-au perindat asistente. "Culmea e că îmi spuneau că e normal, incompetenţa e culmea, oamenii aştia au venit într-una ca să arată că nu ştiu să îşi facă treaba. Cum e psoibil să vadă simptomele alea şi să nu facă absolut nimic? E înfiorător", a declarat femeia.
Întrebată dacă a mai vorbit cu cineva din partea Spitalului Sanador, femeia a spus că nu.
Joi dimineaţă, procurorii au descins la clinica Sanador de unde au ridicat probe video, clinica unde în urmă cu câteva zile, un copil de un an şi 10 luni a murit după o operaţie banală de hernie inghinală.
Părinţii copilul decedat au depus plângere împotriva spitalului pentru malpraxis şi pentru neglijenţă. De asemenea, a fost deshis şi un dosar de moarte suspectă de către serviciul Omoruri.
Cauza decesului copilului este un şoc hemoragic survenit în urma unei hemoragii interne, au precizat reprezentanţii Institutului Naţional de Medicină Legală (INML)