Dosarul COLECTIV, lovit de modificarea abuzului în serviciu. Victimele sunt revoltate
Modificarea abuzului în serviciu lovește puternic în dosarul celei mai mari tragedii din România zilelor noastre: infernul din Colectiv. Trei inculpați ar putea scăpa de acuzațiile de abuz în serviciu. Vestea a stârnit revoltă printre cei care încă își plâng copiii morți, dar și printre cei răniți în incendiu.
După mai bine de doi ani și jumătate de la cea mai mare tragedie post-decembristă din România, cei care au supraviețuit infernului duc o viață de calvar.
"Am în continuare operaţii de făcut, dureri, mâncărimi, pastile", spune Adina Apostol.
Pentru Adina, vestea că unii dintre cei judecați în dosarul Colectiv ar putea scăpa, după ce parlamentarii au modificat abuzul în serviciu, a fost un șoc: "M-am gândit la momentele alea, în care am fost acolo, m-am gândit la cei 65 de tineri care s-au dus. M-am gândit la toată suferinţa pe care am avut-o şi mi se pare imposibil să treci prin aşa ceva şi unele persoane să scape basma curată".
Fostul primar al Sectorului 4, Cristian Popescu Piedone, este acuzat că ar fi autorizat ilegal funcționarea clubului Colectiv. Încă de la început, el a afirmat că este nevinovat și că nu are nimic să își reproșeze. În paralel, doi foști pompieri, Antonina Radu și George Matei, au intrat în vizorul anchetatorilor pentru că ar fi închis ochii la neregulile din club. Toți trei sunt acuzați de abuz în serviciu, dar fără să obțină beneficii personale. Așa că, odată cu noua definiție a infracțiunii, aceștia ar putea scăpa.
"Dacă cei reponabili în cazul Colectiv vor scăpa, înseamnă că putem renunţa la proces la tot, e ca şi cum nu s-ar fi intamplat. Încurajăm bătaia de joc, hoţia şi moartea, uciderea noastră. E foarte greu să spun acum, după cum vedeţi zi de zi, din cauza tuturor semnăturilor pe care aleşii le pun pe diverse documente se moare. Nu cred că am luat-o pe calea cea bună", spune Eugen Inacu, preşedintele Asociaţia Colectiv.
Parlamentarii lovesc puternic în procesul Colectiv care oricum s-a mişcat în ritm de melc în instanţă. Abia au fost audiaţi patronii clubului, iar următorul termen va avea loc în toamnă.