Dosarul Colectiv a ajuns la DNA: ”Sunt indicii cu privire la comiterea unor fapte de corupție”
Dosarul Colectiv va ajunge la DNA. Procurorii anticorupție vor verifica un posibil abuz în serviciu.
În acest sens, DNA va trebui să cheme la audieri toate persoanele implicate în procesul de emitere a avizelor de funcționare a clubului Colectiv. Printre aceștia s-ar putea număra și funcționari ai Primăriei Sectorului 4, pe raza căreia se află localul. Nu este exlus ca și fostul primar al sectorului 4 Cristian Popescu Piedone, să fie chemat la audieri.
Cercetările vizează fapte de competența DNA, precum abuz în serviciu, complictitate și fals intelectual. Vom stabili un plan de acnhetă”, a declarat adjunctul şefului DNA, Marius Iacob.
Acesta a subliniat că sunt indiciii cu privire la comiterea unor fapte de corupție. ”Dintr-o primă fază, rezultă că sunt vizați funcționari din cadrul primăriei, inclusiv primarul sectorului 4 Cristian Popescu Piedone. Am ridicat mai multe documente de la PÎCCJ, pe care colegii ni le-au pus la dispoziție.”, a adăugat Iacob.
Parchetul General preluase ancheta în cazul incendiului din clubul Colectiv la scurt timp după tragedie. În urmă cu trei zile, cei trei acționari ai clubului Colectiv au fost audiați în calitate de suspecţi de ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă. Cei trei au fost, ulterior, arestați preventiv pentru 30 de zile.