MENIU

Dosarul "Cico": Afaceristul româno-israelian Sorin Beraru, condamnat definitv la 5 ani de închisoare

Sorin Beraru

Omul de afaceri româno-israelian Sorin Shmuel Beraru a fost condamnat definitiv de Curtea de Apel București (CAB) la cinci ani închisoare cu executare pentru săvârșirea infracțiunii de spălare de bani, în dosarul privind fraudarea societății Cico SA.

În același dosar, Dumitru Dulămescu, fost vicepreședinte al Consiliului de Administrație al SC Cico SA, și Elena Bujor Vasiliu, fost director general al Cooperativei de Credit Banca Populară Furnica, au fost condamnați la câte patru ani închisoare cu executare pentru spălare de bani, scrie Agerpres.

CAB a admis apelul DNA și a majorat pedepsele date celor trei de Tribunalul București în octombrie 2015, instanță care îi condamnase la câte trei ani închisoare.

Judecătorii au lăsat însă nesoluționată acțiunea civilă formulată de părțile civile SC Cico SA și Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) împotriva celor trei condamnați. În proces, Cico SA se constituise parte civilă cu suma de 3.650.000 USD, iar AVAS cu 3.112.454 lei.

Dosarul "Cico" este printre cele mai vechi din justiție. Ancheta a fost începută de Parchetul General, iar în anul 2002, Sorin Beraru și ceilalți inculpați au fost trimiși în judecată la Tribunalul București. În 2007, instanța a dispus restituirea cauzei la procuror pentru refacerea actului de sesizare, iar în 2008 dosarul a fost preluat de DNA, care apoi l-a retrimis în instanță în anul 2011.

Între timp, șase funcționari trimiși în judecată în acest dosar au scăpat de condamnare, după ce faptele de care erau acuzați s-au prescris. Este vorba de Alin Emil Giurgiu, director general executiv la Fondul Proprietății de Stat (FPS); Corneliu Mîndrescu, șef de departament și membru în Comitetul de Direcție al FPS; Octavian Bănică, director Direcția Gestiune Acționariat în cadrul FPS; Nelu Rădulescu, șef serviciu în cadrul aceleiași direcții din FPS; Cornel Nica, vicepreședinte al SAI Muntenia Invest SA și director al Departamentului de valori mobiliare din cadrul SIF Muntenia, Teodor Horia Mihăescu, director general al SAI Muntenia Invest SA.

Potrivit DNA, în intenția de a cumpăra pachetul de 70% din acțiunile deținute de Fondul Proprietății de Stat la SC Cico SA, Sorin Beraru a obținut sprijinul direct al unor funcționari din cadrul FPS: Alin Emil Giurgiu, Corneliu Mîndrescu, Octavian Bănică și Nelu Rădulescu.

Aceștia au aprobat în mod nelegal, la data de 30 martie 1999, cesionarea acțiunilor deținute de FPS la SC Cico SA către Societatea de Investiții Financioare (SIF) Muntenia SA.

SC Cico SA era o societate comercială la care FPS era acționar majoritar (cu 70% din acțiuni) cu obiect de activitate, în principal, în domeniul producerii și comercializării băuturilor răcoritoare și care deținea un patrimoniu imobiliar — terenuri și spații comerciale — într-o zonă comercială foarte bună (ex. Halele Bucur Obor).

Procurorii susțin că actul de cesionare era ilegal deoarece societatea respectivă era propusă pentru privatizare atât pentru luna decembrie 1998, cât și pentru luna mai 1999, iar la momentul încheierii actului de cesionare au fost încălcate mai multe prevederi ale legislației în domeniul privatizărilor.

La rândul său, Cornel Nica, vicepreședinte al SAI Muntenia Invest SA (societatea care administra portofoliul SIF Muntenia), a informat, la data de 15 martie 1999, Consiliul de Administrație al SIF Muntenia că aceasta din urmă poate achita doar jumătate din prețul real al acțiunilor, motivând în mod eronat că SIF nu dispune de toată suma necesară. De asemenea, el a propus și revânzarea acțiunilor cu toate că acestea nu intraseră efectiv în portofoliul SIF.

Pentru a eluda legile care guvernează piața de capital privind cumpărarea de acțiuni pe piața secundară de valori mobiliare RASDAQ (legi care interzic ca un singur cumpărător să achiziționeze mai mult de 33% din acțiunile unui singur emitent), la data de 30 martie 1999, Sorin Beraru a cumpărat de la SIF Muntenia pachetul de 76,46% de acțiuni la SC Cico SA, prin achiziționarea atât în nume propriu, cât și pe numele a două societăți comerciale, controlate de fapt tot de el.

Acțiunile au fost cumpărate pe baza unor ordine telefonice, la un interval de timp foarte scurt față de momentul cesionării, astfel încât eventualii ofertanți să nu afle de cesiunea derulată cu o zi înainte, ceea ce ar fi determinat creșterea valorii acțiunilor în eventualitatea unei licitații.

După cumpărarea pachetului majoritar de acțiuni la SC Cico SA, chiar dacă anterior se hotărâse împărțirea dividendelor în sumă de 44 miliarde lei către acționari, Sorin Beraru, în Adunarea Generală a Acționarilor din data de 8 aprilie 1999, a hotărât să nu mai repartizeze dividendele pentru anul 1998, sumele în cauză urmând să fie reinvestite în activități comerciale pentru care la acea dată SC Cico SA nu era autorizată.

Astfel, cu ajutorul lui Dumitru Dulămescu, vicepreședintele CA al SC Cico SA și Elenei Bujor Vasiliu, Sorin Beraru a reușit să transfere o parte din disponibilul în valută al SC Cico SA, respectiv suma de 3,65 milioane USD în conturile Cooperativei de Credit 'Banca Populară Furnica', unde Elena Vasiliu era director general, deși, în conformitate cu legislația în vigoare, o cooperativa de credit-bancă populară putea să desfășoare activități numai în beneficiul membrilor cooperatori.

Transferul s-a realizat în baza unui contract de depozit încheiat la data de 13 mai 1999, urmând ca Elena Vasiliu, din acești bani, să acorde credite unor societăți comerciale controlate tot de Sorin Beraru.

A doua zi de la constituirea depozitului, Comisia Națională de Valori Mobiliare (CNVM) a anulat prin ordonanță actul prin care SIF Muntenia a vândut pachetul de 76,46% de acțiuni, ordonanță care nu și-a produs efectele imediat pentru că a fost contestată. În aceste condiții, după ce au fost acordate credite către firmele controlate de Sorin Beraru, Dumitru Dulămescu și Elena Vasiliu au înlocuit contractul inițial de depozit cu unul falsificat în care era prevăzută o clauză penalizatoare cu 25% din valoarea depozitului în situația unei retrageri înainte de scadență.

În acest context, Horia Teodor Mihăescu a dispus blocarea conturilor SC Cico SA și desființarea depozitului înainte de termen astfel că Banca Populară Furnica a încasat suma de aproximativ 900.000 USD reprezentând valoarea clauzei penalizatoare.

Mai multe articole despre:
sorin beraru dosarul cico sorin beraru condamnat