MENIU

Dosarul "Banca Religiilor". Omul de afaceri Dinel Staicu, ELIBERAT

Dosarul "Banca Religiilor". Omul de afaceri Dinel Staicu va fi ELIBERAT

Tribunalul Ilfov a decis, luni, eliberarea „de îndată” a omului de afaceri din Craiova Dinel Staicu, după ce a respins ca nefondată contestaţia procurorilor DNA. Dinel Staicu a fost condamnat la 12 ani de închisoare, din care a ispăşit aproape opt ani, în dosarul devalizării Băncii Religiilor.

Tribunalul Ilfov a dispus, luni, „eliberarea de îndată a condamnatului Dinel Staicu de sub puterea mandatului de executare a pedepsei închisorii, dacă nu este reţinut, arestat preventiv sau deţinut în altă cauză”.

Magistraţii au respins ca nefondată contestaţia declarată de procurorii DNA şi au admis contestaţia lui Dinel Staicu împotriva sentinţei penale pronunţate de Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti, în dosarul său, notează mediafax.ro.

Decizia Tribunalului Ilfov este definitivă.

Dinel Staicu, fostul patron al Universităţii Craiova, a fost condamnat, la sfârşitul lunii decembrie 2010, la 12 ani de închisoare, de Tribunalul Bucureşti, în dosarul fraudării Băncii Internaţionale a Religiilor. Acesta a a ispăşit aproape opt ani de închisoare la Penitenciarul Rahova.

Dinel Staicu a fost acuzat de producerea unei fraude în valoare de 5 milioane de euro.

Direcţia Naţională Anticorupţie l-a trimis în judecată în luna noiembrie a anului 2006, alături de el fiind inculpat şi fostul preşedinte al Băncii Internaţionale a Religiilor.

Potrivit procurorilor, Staicu a solicitat şi a obţinut încheierea unor convenţii de cesiune de creanţă şi a unor contracte de credit, iar banii i-a utilizat în interesul altor societăţi pe care le controla.

Mai multe articole despre:
Dinel Staicu Banca Religiilor