DOSARIADA ADUCE REACŢII
Frunda cere modificarea legii CNSAS
Gyorgy Frunda susţine că este inadmisibil ca astfel de informaţii să fie făcute publice în condiţiile în care, în opinia sa, sunt aflate pe sub masă, iar unii pot fi şantajaţi. Pentru a evita apariţia unor astfel de informaţii în presă, senatorul UDMR cere modificarea legii CNSAS. El spune că deocamdată nu şi-a văzut dosarele şi susţine că nu a colaborat cu fosta securitate şi nici nu a fost agent al vreunui serviciu secret.
În acest caz, CNSAS a început o anchetă internă pentru a afla de la cine au plecat informaţiile publicate de cotidianul Gândul. În opinia purtătorului de cuvânt al Consiliului, Cazimir Ionescu, cei care sunt găsiţi vinovaţi de a fi divulgat secrete de serviciu riscă să facă închisoare.