MENIU

DOSARE "UITATE" DE PROCURORI. Sute de infractori LIBERI PE STRĂZILE ROMÂNIEI

Inspecţia Judiciară: sute de dosare penale au fost tergiversate de procurori şi 10 ani

Sute de infractori, dacă nu chiar mii, sunt liberi pe străzile României, deorece faptele pe care le-au comis s-au prescris din cauza nepăsării procurorilor. Sute de dosare au fost tergiversate chiar de către anchetatori, în unele cazuri şi timp de zece ani. Aceasta este concluzia şocantă a unui control al Inspecţiei Judiciare de pe lângă CSM, efectuat aleatoriu la mai multe Parchete din ţară.

Dosare pierdute sau ignorate cu anii şi infractori neidentificaţi, până ce faptele s-au prescris. Asta a descoperit Inspecţia Judiciară a CSM, în urma unui control efectuat la Parchetele Curţilor de Apel din Iaşi, Târgu-Mureş, Constanţa şi Bucureşti. Aceste parchete au închis nu mai puţin de 269 de dosare, în 2012 şi 2013, pe motiv că faptele s-au prescris. Drept urmare, infractorii se plimbă, liniştiţi, printre noi.

"Motivele invocate, referitoare la fluctuaţia de personal din rândul procurorilor în perioada 2002-2012 şi volumul de activitate al acestora nu sunt relevante pentru justificarea împlinirii termenului de prescripţie a răspunderii penale într-o cauză care a fost lăsată în nelucrare timp de 10 ani", concluzionează Inspecţia Judiciară cu privire la situaţia de la Târgu-Mureş, spre exemplu.

Pe de altă parte, un dosar a dispărut, pur şi simplu, dintr-un Parchet din Iaşi. Procurorul-şef a constatat dispariţia dosarului în iulie 2012, deşi el fusese înregistrat în noiembrie 2000. Nimeni nu a cercetat, niciodată, faptele de mărturie mincinoasă din acest dosar, el fiind refăcut şi închis pe motiv că infracţiunile s-au prescris.

Situaţia nu este cu mult diferită nici în Capitală.
"Efectuarea necorespunzătoare a supravegherii cercetarii penale este o situaţie des întâlnită la parchete datorată, pe de o parte, volumului mare de activitate şi, pe de altă parte, lipsei de experienţă a procurorilor. Consecinţa acestui fapt este că dosarele rămân în nelucrare perioade mari de timp la organele de poliţie, fără ca în aceste cauze să se administreze probatorii", arată specialiştii Inspecţiei Judiciare.

CSM a decis să-l sesizeze pe procurorul general al României, pentru a monitoriza dosarele care se apropie de prescripţie.

Mai multe articole despre:
procurori CSM dosare prescrise procurori