Dosar penal pentru procuroarea din "cazul Sorina", deschis de Secția Specială pentru magistrați
Dosar penal pentru procurorul care a ridicat-o pe Sorina, fetița din Baia de Aramă adoptată de o familie de români din SUA, precum și pentru o angajată de la Protecția Copilului, potrivit unor surse citate de Realitatea TV.
Dosar penal pentru procurorul care a ridicat-o pe Sorina, fetița din Baia de Aramă adoptată de o familie de români din SUA, precum și pentru o angajată de la Protecția Copilului Mehedinți, acuzată de fals în acte, potrivit unor surse citate de Realitatea TV.
Dosarul penal a fost deschis Secția Specială pentru investigarea magistraților, instituția căreia i s-a cerut desființarea în cel mai recent raport GRECO despre justiția din România.
Procuroarea Maria Pițurcă a fost pusă sub invinuire pentru purtare abuzivă, cu referire la momentul în care a ridicat-o pe Sorina de la casa asistentei maternale.
Două acuzații au fost făcute pe numele angajatei de la DGASPC Mehedinți: fals în acte și uz de fals, privind cele două declarații ale asistentei maternale prin care aceasta ar fi declarat că nu dorește să o adopte pe Sorina.
În paralel, procuroarea din Craiova a fost apărată de şefa Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova care a declarat-o nevinovată:
"Doamna procuror a vrut să discute cu copilul, a vrut să ia copilul pentru a-l prezenta la Medicină Legală, era vorba de infracțiunea de rele tratamente aplicate minorului. Este o infracțiune cu privire la care doamna procuror a emis cercetările penale. Doamna procuror nu a luat fetița, doamna procuror a constatat că este reținută ilegal de familia Șărămăt și a fost prezentată, a fost predată părinților și a fost prezentată la Medicină Legală, deoarece se efectuează cercetări pentru infracțiunea de rele tratamente aplicate minorului", a spus recent Tena Tulitu, şefa Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova.
Șefa procuroarei de la Craiova spune că imaginile care au apărut în spațiul public au fost rupte din context: „În spațiul public s-au văzut acele imagini care au fost filmate cu telefonul mobil. Noi avem filmarea de la percheziție, care se filmează de la începutul până la finalul percheziției. Cine va vedea, cine va face verificări va vedea acest film, și nu este așa, este normal că în spațiul public au apărut frânturi, au apărut imagini, care de altfel nici nu sunt fidele, că una cu telefonul mobil nu poți să spui că este o redare fidelă și știți cum se poate manipula, dacă pot să spun așa, imaginea", a mai declarat şefa şi colega Mariei Piţurcă.
Procuroarea din Craiova ar putea fi suspendată de CSM
Iniţial, procurorii de la Secţia de investigare a infracţiunilor din Justiţie au deschis în acest caz o anchetă pentru săvârşirea unor infracţiuni de abuz în serviciu, fapte în legătură cu judecarea dosarului având ca obiect cererea de adopţie internaţională a fetiţei, dar şi modul în care Maria Piţurcă a efectuat percheziţia la locuinţa asistentului maternal.
Pe 2 iulie, Inspecţia Judiciară a solicitat Secţiei pentru procurori din cadrul CSM suspendarea din funcţie a procuroarei, urmând ca CSM să ia joi o decizie.
De asemenea, Maria Piţurcă este cercetată de Inspecţia Judiciară pentru săvârşirea unor abateri disciplinare constând în "manifestări care aduc atingere onoarei sau probităţii profesionale ori prestigiului Justiţiei, săvârşite în exercitarea sau în afara exercitării atribuţiilor de serviciu" şi "exercitare a funcţiei cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă, dacă fapta nu întruneşte elementele constitutive ale unei infracţiuni".
Cazul Sorina. Suspans pentru familia adoptivă! Ce au decis magistrații?
Magistrații se vor pronunța joi, la ora 11.00, potrivit Realitatea TV În acest timp, Tribunalul Olt și-a declinat competența către Judecătoria Slatina, miercuri, în cazul judecării ordonanței președințiale de interzicere a părăsirii teritoriului Romaniei de către Sorina.
Tribunalul Olt și-a declinat competența către Judecătoria Slatina, miercuri, în cazul judecării ordonanței președințiale de interzicere a părăsirii teritoriului Romaniei de către Sorina, scrie Realitateadeolt.net.
Sorina, fetița de 8 ani, din Baia de Aramă, jud. Mehedinți, care a fost luată de autorități cu scandal din casa asistentului maternal pentru a ajunge la părinții adoptivi, poate merge în SUA, la familia adoptivă.
Curtea de Apel Craiova a respins cererea Procurorului general, Bogdan Licu, de suspendare a executării deciziei judecătorești prin care fetița a fost adoptată.
Procedurile pentru adopția copilului au început încă din 2013. Au fost contactate peste 120 de familii, niciuna însă nu a dorit fetița și atunci au început căutările pentru o familie în străinătate. Anul trecut, cuplul de români stabiliți în SUA și-a exprimat intenția să o adopte, iar în aprilie, instanța a decis definitiv ca fetița să meargă în familia lor.