MENIU

DOSAR PENAL pentru mai mulţi cetăţeni ungari, după declaraţii cu caracter revizionist și separatist

DOSAR PENAL pentru mai mulţi cetăţeni ungari, după declaraţii cu caracter revizionist și separatist

DIICOT informează că are pe rol un dosar în care mai multe persoane sunt cercetate pentru "acțiuni împotriva ordinii constituționale", prin declarații cu caracter revizionist și separatist, surse judiciare precizând, pentru MEDIAFAX, că în cauză sunt vizaţi cetăţeni ungari.

"Pe rolul Serviciului de prevenire și combatere a infracțiunilor de terorism și a celor contra siguranței statului se află în curs de soluționare un dosar penal în care se efectuează cercetări față de mai multe persoane, sub aspectul acuzației privind săvârșirea infracțiunii de 'acțiuni împotriva ordinii constituționale' prevăzute de art. 397 Cod penal cu aplicarea art. 5 Cod penal", se arată într-un comunicat remis MEDIAFAX, vineri seară, de Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT).

Surse judiciare au precizat, pentru MEDIAFAX, că persoanele vizate în acest dosar sunt cetăţeni ungari.

În cauză, precizează DIICOT, există suspiciunea rezonabilă că în perioada 2013-2014, pe teritoriul României, cu ocazia mai multor manifestări ce au vizat promovarea Alianței Tinerilor de Dreapta - Mișcarea pentru o Ungarie mai bună, au fost făcute declarații cu caracter revizionist și separatist, contrare ordinii constituționale.

"Menționăm că, potrivit art. 4 alin. 1 din Codul de procedură penală, orice persoană este considerată nevinovată până la stabilirea vinovăției sale printr-o hotărâre penală definitivă", se mai arată în comunicat.

Precizările DIICOT vin după ce purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne (MAI), Monica Dajbog, a anunţat că autorităţile române au decis nepermiterea intrării în ţară a unor cetăţeni ungari din patru formaţiuni, inclusiv Jobbik, urmând să fie făcute demersurile necesare pentru ca aceştia să fie declaraţi indezirabili.

Mai multe articole despre:
maghiari Ungaria DIICOT dosar penal unguri