Dosar penal deschis de Parchetul Militar după noile imagini de la Colectiv
Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti a deschis o nouă anchetă după apariţia în presă a înregistrării video cu intervenţia pompierilor la incendiul de la clubul Colectiv din 2015.
Procurorii cercetează nu doar posibile nereguli în cadrul intervenţiei, ci şi ascunderea înregistrării timp de patru ani şi modul în care un pompier a înjurat în timpul intervenţiei.
"Procurorii militari din cadrul Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti au dispus prin ordonanţa din data de 29.10.2019, începerea urmăririi penale cu privire la fapte, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă, abuz in serviciu, neglijenţă in serviciu, pentru a se efectua cercetări cu privire la aspectele care rezultă din vizionarea imaginilor video apărute în spaţiul public in legătură cu modalitatea de intervenţie şi acordare a primului ajutor la incendiul de la clubul Colectiv în seara de 30.10.2015 de către persoane care au calitatea de militar.
În cauză, procurorii militari efectuează acte de urmărire penală în raport de infracţiunile menţionate în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor de fapt, în cauză fiind delegate organele de cercetare ale poliţiei judiciare din cadrul D.G.P.M.B. — Serviciul Omoruri", se arată într-un comunicat de presă.