MENIU

Dorin Iacob: Europarlamentarele sunt cele mai importante alegeri. Interesul politicienilor români a fost pentru locale

Moment inedit în centrul capitalei organizat de partidul Alternativa Dreaptă! Dorin Iacob, candidat pentru primăria generală a Capitalei și Mircea Andrei, cel care vrea să ocupe scaunul de edil al Sectorului 1, au organizat o întâlnire cu cetățenii chiar în fața instituției conduse în acest moment de Clotilde Armand. Întreaga conferință s-a desfășurat cu muzică clasică pe fundal. Ne așteaptă cele mai importante alegeri, cele europarlamentare și trebuie să ne întoarcem la valori, a transmis Dorin Iacob. 

"Ne așteaptă cele mai importante alegeri din Europa, ne așteaptă unele dintre cele mai importante alegeri din lume. Trebuie ca lumea, lumea occidentală, spațiul euroatlantic să se întoarcă la valori precum creștinismul, respectul față de familie și Partidul Alternativa Dreaptă a propus candidaturi importante atât la nivelul municipiului București - sectorul 1, Mircea Andei Valentin Lixandru - sectorul 6, europarlamentari din toată țara.

 

Politicienii de la București nu pricep nimic, n-au înțeles importanța alegerilor europene, dar ei ne conduc. Au înțeles că populația poate fi manipulată, că pute ascunde alegerile europarlamentare în spatele unui interes firesc față de cele locale," a declarat Dorin Iacob, candidat pentru primăria generală a Capitalei.