Donald Trump impută democraţilor moartea copiilor imigranţi aflaţi în custodia autorităţilor
Preşedintele american, Donald Trump, a imputat democraţilor, sâmbătă, "stricta" responsabilitate a morţii copiilor imigranţi aflaţi în custodia autorităţilor SUA, după decesul a doi minori din Guatemala şi în plină dispută politică legată de blocajul administraţiei federale ('shutdown'), relatează AFP.
"Orice moarte a unui copil sau a altora la graniţă este strict vina democraţilor şi a politicii lor patetice în domeniul migraţiei care le permite oamenilor să facă o lungă traversare gândind că pot intra ilegal în ţara noastră. Nu pot. Dacă am avea un Zid, nici măcar nu ar încerca!", a scris pe Twitter liderul de la Casa Albă.
Moartea a doi minori din Guatemala aflaţi în custodia autorităţilor americane, o fetiţă de şapte ani şi un băiat de opt ani, după ce intraseră pe teritoriul SUA a provocat indignare şi emoţie în ţară şi în lumea întreagă.
Guatemala a cerut "autorităţilor americane o anchetă transparentă şi serioasă a acestui dosar".
De asemenea pe Twitter, Donald Trump a mai afirmat că ambii copii "erau foarte bolnavi înainte de a fi predaţi gărzii de frontieră". El a mai susţinut că tatăl fetiţei "nu îi mai dăduse apă de câteva zile", în timp ce mai multe media citând familia acesteia au afirmat contrariul.
"Gărzile de frontieră au nevoie de Zid şi totul se va termina. Ei muncesc din greu şi primesc prea puţină recunoştinţă", a adăugat preşedintele Statelor Unite.
Mai devreme, Donald Trump lansase un apel democraţilor pentru a ajunge la un acord legat de blocajul administraţiei federale ('shutdown') care intră în a două săptămână.
Zidul promis de preşedintele american la frontiera cu Mexicul este în centrul impasului bugetar care a provocat acest blocaj.
Donald Trump a făcut din construirea acestui zid una din priorităţile sale pentru a limita imigraţia clandestină şi a cerut pentru asta cinci miliarde de dolari, fără de care el nu va semna legile de finanţare a 25% din instituţiile federale, paralizate de la 22 decembrie.
Democraţii se opun categoric, dar au propus peste un miliard de dolari pentru măsuri de securitate la frontieră, notează AFP.