MENIU

Domeniile Averești, Casa de Vinuri Cotnari și Crama Gîrboiu vor delecta cu vinuri din soiuri autohtone publicul din cadrul TIFF, o colaborare sub umbrela campaniei “Enjoy the difference!”

Campania “Enjoy the difference!”/ Foto: winesofromania.com

Domeniile Averești, Casa de Vinuri Cotnari și Crama Gîrboiu, trei producători consacrați din Moldova, își unesc forțele pentru a avea o prezență comună în cadrul Transylvania International Film Festival (TIFF). 2000 de sticle de vin vor fi degustate în cadrul TIFF, iar cele trei crame vor fi prezente și cu alte vinuri în siajul unor evenimente și activări generate de festival.

Colaborarea dintre cei trei producători este o continuare a demersului din 2023, când cramele Domeniile Averești, Casa de Vinuri Cotnari și Crama Pandora și-au prezentat vinurile în fața publicului venit la TIFF.

Vinurile vedetă care vor încerca să-i seducă pe cinefilii din inima Transilvaniei sunt trei soiuri românești - Diamond – Zghihară de Averești, spumantul Cotnari Millesime – Grasă de Cotnari și Bacanta special edition – Șarbă.

Inițiativa “Enjoy the difference” este un angajament al celor trei producători de vinuri de a consolida imaginea și locul vinurilor românești în inimile iubitorilor de vin, fie ei locali sau internaționali, prin intermediul unor evenimente culturale de prestigiu, cum este TIFF. Este, totodată credința celor trei producători că un vin bun este însoțitorul perfect al unui film bun.

“Mă bucur că am reușit să reunesc pentru al doilea an consecutiv trei producători puternici din Moldova, precum Domeniile Averești, Casa de Vinuri Cotnari si Crama Girboiu sub umbrela unui proiect important, care are drept miză promovarea internă și externă a vinurilor din soiuri locale. De altfel, toate cele trei crame sunt cunoscute pentru vinurile extraodinare pe care le obțin din soiuri autohtone, precum Zghihara de Huși, Busuioaca de Bohotin, Grasa de Cotnari, Frâncușa, Șarba, Plăvaia. Iubitorii de film de la TIFF vor avea ocazia să facă cunoștință cu câteva vinuri excepționale. De la Domeniile Averești vor spune “Acțiune” - Zghihara de Averești, Busuioaca de Averești, Feteasca Neagra din gamele Nativus și Diamond; de la  Casa de Vinuri Cotnari spumantele din Millesime, Colocviu și ZAZ, Euforia sau Naiv Grasă de Cotnari, Frâncusă, Fetească Neagră; de la Crama Gîrboiu – Șarba și Plăvaia din Epicentrum, Bacanta special edition, Feteasca Neagră din Tectonic, dar și iconicul vin Constantin”, a subliniat Andreea Lica, coordonator campanie, General Manager 4U Brilliant Ideas.

“Este pentru prima dată când Crama Girboiu va fi prezentă la TIFF, mai ales că venim în această asociere cu Domeniile Averești și Casa de Vinuri Cotnari. Preocuparea noastră de a evidenția vinurile din soiuri autohtone s-a văzut și din prezența permanentă la concursurile internaționale unde chiar am reușit o performanță deosebită fiind doi ani la rând „Best Romania Producer” la Mundus Vini, în Germania.

Cu siguranță pasionații de film vor descoperi în vinurile noastre un partener ideal al proiecțiilor de la Transylvania Internațional Film Festival și îmi doresc sa înțeleagă că soiurile autohtone precum Șarba și Plăvaia din Vrancea pot să devină pairingul perfect pentru filmele lor preferate”, a spui Livia Gîrboiu, General Manager, Crama Gîrboiu.

„Suntem bucuroși pentru încrederea pe care consumatorii ne-au acordat-o de-a lungul timpului, dar mai ales de aprecierea primită pentru soiul Zghihară și fidelitatea manifestată pentru Busuioaca produsă la Averești. Soiurile locale au fost un motor stabil al creșterii noastre, iar dedicarea noastră pentru promovarea lor ne-a adus diverse oportunități și clienți mulțumiți. Credem în promovarea soiurilor locale, care aduc o notă de diferențiere, curiozitate și noutate în lumea amatorilor de vin, iar acest proiect este o continuare a drumului început, ce ne permite sa dezvăluim comorile dealurilor din Huși”, a arătat Crina Duluțe-Florea, Marketing Manager, Domeniile Averești.

„Parteneriatul dintre Casa de Vinuri Cotnari, Domeniile Averești și Crama Gîrboiu reprezintă un pas semnificativ pentru promovarea vinurilor românești din soiuri autohtone. Prin campania “Enjoy the difference” și prezența comună la TIFF 2024, ne unim eforturile pentru a crește vizibilitatea vinurilor locale în inima Ardealului. Această colaborare nu doar întărește piața locală, dar și contribuie la recunoașterea internațională a vinurilor românești. Ne-am dori ca pe viitor să extindem aceste inițiative și în alte regiuni ale țării, continuând să investim în promovarea vinurilor autohtone”, consideră Ștefan Matei, Co-owner Casa de vinuri Cotnari

Despre Domeniile Averești

Cu o tradiție ce datează din anii 1874, Domeniile Averești au intrat pe piața de larg consum în anul 2010, în urma investițiilor de modernizare și extindere ale actualului proprietar, Constantin Duluțe.

Replantările și modernizarea vinificației de la Averești au însemnat investiții de peste 35 mil. Euro. La cele 650 ha deținute, în 2020, omul de afaceri Constantin Duluțe a mai adaugat încă 100 ha și investiții de 15 mil. euro la fostul combinat de vinificatie de la Huși, ajungând astfel la o suprafață totală de 750 de ha și o capacitate de producție de peste 7 milioane de litri de vin.

Astfel, dețin cea mai întinsă suprafață din țară cultivată cu Busuioacă de Bohotin (220 ha) și sunt singurii care promovează celebrul soi de struguri românesc: Zghihară de Huși.

Vinurile produse de Domeniile Averești sunt medaliate la concursurile interne și internaționale ceea ce dovedește atenția și tehnologia performantă cu care vinurile sunt produse.

https://domeniile-averesti.ro/

Despre Casa de Vinuri Cotnari

Podgoria Cotnari poartă istoria  de peste 2000 de ani și tradiția neîntreruptă de producere a unui vin autentic românesc, sinonim cu excelența meșteșugului vinificării.

Avănd la baza experiența și istoria Cotnari S.A., Casa de Vinuri Cotnari aduce excelența și inovația regăsită mai ales la vinificarea soiurilor românești precum Grasa de Cotnari, Francușa, Tămâioasa Românească, Fetească Alba, Busuioacă de Bohotin sau Feteasca Neagră. Inființată în 2007, Casa de vinuri Cotnari este un proiect ambițios, care are în exploare peste 350 ha, dar și conacul Vladoianu.

Îmbinând modernismul cu îndelungata experiență și istorie a locului, Casa de Vinuri Cotnari a reușit sa-și impună vinurile atât în țară cât și peste hotare obținând numeroase premii și distincții.

https://www.vinuricotnari.ro/

Despre Crama Girboiu

Povestea Cramei Girboiu își are începuturile în anul 2005, o perioadă în care Constantin Gîrboiu cocheta cu ideea unei provocări care să-l aducă aproape de lucrurile de care s-a simțit legat dintotdeauna, și anume agricultura. În acest context s-a ivit oportunitatea achiziționării fostelor terenuri și clădiri ale IAS-ului din Dumbrăveni. Legătura cu lumea vinului a venit ca o consecință imediată și firescă, o îndeletnicire păstrată în familie de-a lungul generațiilor.

Azi, Crama Gîrboiu deține 180 ha de vie în podgoria Dumbrăveni și podgoria Cîrligele și este reprezentantul generației noi a vinului românesc.

Reușitele vinului produs la Crama Gîrboiu la concursurile internaționale i-au adus recunoșterea, dar și numeroase distincții, dintre care amintim performanța de a fi doi ani la rând (2023 si 2024) “Best Romania Producer” la Mundus Vini sau Grand Medaille d’Or la Concours Mondial de Bruxelles (2024).

https://cramagirboiu.ro/