Dolj: Tineri din Siria și Maroc, prinși cu acte false la Punctul de Trecere a Frontierei Calafat
Trei tineri din Maroc şi Siria, care au încercat să intre ilegal în România, folosind cărţi de identitate false, cu scopul de a ajunge în Italia, au fost depistați, joi, de către polițiștii de frontieră din Calafat.
Potrivit unui comunicat de presă al Poliției de Frontieră, aceștia erau pasageri în trenul care circula pe ruta Sofia – Craiova și au prezentat, la controlul de frontieră, cărți de identitate cu însemnele autorităţilor italiene. Cu ocazia verificării documentelor, echipa de control, formată din polițiști de frontieră români și bulgari, a constatat că actele erau false.
„În continuarea cercetărilor, polițiștii de frontieră au stabilit că cele două femei sunt din Maroc, iar bărbatul este cetățean sirian, cu vârste cuprinse între 21 şi 36 de ani. Aceștia au declarat că au procurat cărțile de identitate din Bulgaria, de la o persoană a cărei identitate nu o cunosc, contra sumei de 4.000 de euro fiecare și au recurs la această metodă deoarece intenționau să ajungă în Italia”, se arată în comunicatul de presă. Citește continuarea pe realitateadecraiova.net.