Doliu uriaș în sportul românesc - Un celebru atlet și antrenor din generația de aur s-a stins din viață
Este doliu uriaș în sportul românesc. Un renumit atlet din echipa de aur a României a murit.
Ioan Marconi, fost campion național la atletism și antrenor al echipei naționale în anii ’70, s-a stins din viață la vârsta de 84 de ani, luni, 5 iunie 2023.
Ioan Marconi a fost un reper al atletismului arădean și chiar românesc, fost campion național și antrenor în anii ’70. A fost decan al Facultății de Sport din cadrul Universității de Vest Vasile Goldiș, precum și cadru didactic la Universitatea Aurel Vlaicu, ambele instituții fiind situate în Arad.
Vestea tristă a fost anunțată pe pagina de Facebook a Asociației Județene de Atletism, organizație pe care Ioan Marconi a condus-o și a fost membru onorific. Mesajul transmis pe rețeaua de socializare a exprimat durerea profundă a asociației:
„Cu tristețe în suflet am fost anunțat de doamna Marconi că domnul Marconi Ioan, camaradul nostru din asociație, a încetat din viață în dimineața acestei zile. Drum lin printre îngeri, domnule profesor. Transmitem sincere condoleanțe întregii familii Marconi.”
Slujbele de priveghere vor avea loc marți, 6 iunie, și miercuri, 7 iunie, la Capela Nosferatum de la cimitirul Eternitatea, iar înmormântarea joi, 8 iunie, de la ora 14.00.
Ioan Marconi a avut o carieră importantă în sport. Născut pe 12 ianuarie 1939, a explodat ca sportiv la Universiada din 1964, când a luat medalii de aur pentru România în probele de 100 și 200 de metri garduri, dar și cursele de 400 și 800 metri și cea de ștafetă (4×400 m).
A devenit campion național în repetate rânduri în aceste probe și s-a afirmat ca un antrenor de renume.
Dintre elevii săi, Ibolya Korodi a obținut un prestigios loc 4 la Jocurile Olimpice de la Moscova din 1980, în proba de ștafetă 4×400 de metri. Marconi l-a mai antrenat și pe Gheorghe Petronius (în proba de 400 de metri garduri), care a fost selectat în lotul olimpic pentru Munchen 1972, dar sportivul său s-a îmbolnăvit de hepatită chiar înainte de plecarea delegației „tricolore”, scrie sportarad.ro.
Timp de aproape trei decenii a fost profesor de educație fizică și sport la Colegiul Național Moise Nicoară. Imediat după Revoluție, Ioan Marconi a înființat clasele cu program sportiv de la „Slavici”, fiind mai apoi membru fondator al Comisiei Județene de Atletism. În anul 1991 a devenit decanul Facultății de Sport din cadrul Universității de Vest Vasile Goldiș Arad, apoi a fost cadru didactic la Universitatea Aurel Vlaicu Arad, implicându-se activ în reintroducerea arenei „Gloria” în circuitul atletismului. E cel care a oferit toate expertizele în momentul în care s-a montat tartanul de pista arenei de la Bou Roșu, care s-a degradat cu anii și pentru care chiar Ioan Marconi, împreună cu colegii săi din Comisia Județene de Atletism, a făcut lobby pentru schimbarea sa încă din 2017. În acel an, reputatul profesor i-a predat ștafeta de președinte al CJA lui Constantin Miclea.