MENIU

Doliu uriaș în lumea filmului - Un membru al echipei serialului Fauda a murit în Fâșia Gaza

Doliu in lumea filmului

Războiul din Israel face victime și din lumea filmului. Un important membru al echipei de filmare Fauda, un serial Netflix, a murit în Fâșia Gaza.

Un membru al echipei de filmare a dramei Netflix "Fauda", Natan Meir, a fost ucis în acţiune în Gaza, potrivit unui anunţ făcut pe contul de Facebook al serialului.

Matan Meir era rezervist în Batalionul 697 al Brigăzii 551 din Israel.

"Suntem abolut devastaţi să împărtăşim faptul că unul dintre membrii familiei noastre Fauda, Matan Meir, a fost ucis în acţiune în Gaza", a anunţat contul de Facebook al serialului, fără a da alte detalii.

"Matan a fost parte integrantă a echipei pentru toate cele 4 sezoane ale serialului Fauda", precizează anunţul. "Întreaga distribuţie şi echipa de filmare au inima complet frântă de această pierdere tragică. Dorim să transmitem condoleanţele noastre familiei şi prietenilor lui Matan. Fie ca sufletul său să se odihnească în pace", se spune în încheierea mesajului.

Serialul Fauda spune povestea lui Doron, un comandant al unităţii Mistaarvim a Forţelor de Apărare israeliene, şi a echipei sale.

Serialul a fost criticat de unii pentru că ar prezenta o versiune părtinitoare a conflictului israeliano-palestinian şi ar înfăţişa o imagine inexactă a vieţii din Gaza.

 

Mai multe articole despre:
Doliu in lumea filmului fauda netflix