Doliu uriaș în lumea filmului - A murit o actriță extrem de cunoscută care a jucat în filme îndrăgite de români
Actrița Kirstie Alley, cunoscută pentru rolul din serialul de comedie „Cheers”, celebru în anii 1980 și 1990, a murit de cancer la 71 de ani, potrivit unui anunț transmis de familie.
„Cu tristețe vă informăm că mama noastră incredibilă și iubitoare a murit”, au transmis copiii ei.
Alley a câștigat un premiu Emmy pentru rolul său de manager de pub în serialul TV extrem de popular în anii 80-90.
Ea este extrem de cunoscută în rândul românilor în special prin apariția în filmul "Uite cine vorbește", film în care joacă rolul mamei unui bebeluș care vorbește și comentează într-un mod amuzant inclusiv propria naștere, prin vocea lui Bruce Willis. Filmul s-a bucurat de mare succes și a fost făcută chiar o întreagă serie. Filmele au fost de multe ori difuzate de televiziunile românești.
Actrița a apărut și în filme precum „Star Trek II: The Wrath of Khan”, „Drop Dead Gorgeous”.
În anunțul transmis de familie nu se precizează din cauza cărui tip de cancer a murit actrița, dar se precizează că a fost „descoperit de curând”.
„Ea a fost înconjurată de familie și a luptat cu o forță incredibilă, lăsându-ne cu bucuria ei nesfârșită de a trăi”, conform mesajului transmis de familia lui Alley, citat de BBC.
„A fost o mamă și o bunica și mai uimitoare”, se adaugă în textul citat.
John Travolta, care a jucat împreună cu ea în serialul „Look Who’s Talking”, a transmis pe Instagram un omagiu la adresa actriței.
„Kirstie a fost una dintre cele mai speciale relații pe care le-am avut vreodată. Te iubesc Kirstie. Știu că ne vom revedea”, a scris el alături de o fotografie cu ea.