Doliu uriaș în fotbalul românesc - A murit unul dintre cei mai buni fundași din ultimii 30 de ani - Suferea de schizofrenie cronică
O veste tragică a zguduit fotbalul brașovean, dar și pe cel românesc.
Fostul fundaș al echipei FC Brașov Aurel Ghindaru a murit în această dimineață, la vârsta de 51 de ani.
În ultimii ani, fostul fundaș stânga de la FC Brașov, de la începutul anilor 2000, a trăit o adevărată dramă. ”Parai mare” suferea de schizofrenie cronică și a fost internat la Spitalul de Psihiatrie Ștei, în județul Bihor.
Fratele lui Aurel, Vasile Ghindaru, poreclit ”Parai mic”, este stabilit în Irlanda și va ajunge luni seara la Brașov.
Frații ”Parai Mare” (Aurel Ghindaru) și ”Parai Mic” (Vasile Ghindaru) își câștigaseră porecla de ”parai”, pentru că așa i se adresau mereu patronului Ioan Neculaie: ”Dă-ne paraii!” (n.r. – dolarii).
”Prin 2005, mi-am dat seama că începuse să vorbească aiurea. Se și îngrășase. Ajunsese pe la 130 de kilograme. Nouă, părinților, nu ne mai dădea drumul să intrăm în apartamentul lui din Brașov, pe care l-a și vândut. Și-a luat altul în Bod. Îi lăsam mâncare la ușă. Ne spunea că s-a săturat de viață, că de ce tot stăm cu ochii pe el”, povestea Săndica, mama fotbalistului, într-un interviu acordat Gazetei Sporturilor.
Problemele lui Aurel Ghindaru au apărut în 2005, când a și fost internat pentru prima dată la Spitalul de Psihiatrie din Brașov.
Aurel Ghindaru a jucat la ICIM Brașov (‘91-’97), FC Brașov (’97-’98, ’99-’02) și Metrom Brașov (’99).
Aurel Ghindaru a jucat 117 meciuri pentru FC Brașov: 79 în prima ligă, 30 în liga secundă și câte 4 în Cupa României și Cupa UEFA.