Doliu. Un alt mare actor a plecat dintre noi
În 5 ianuarie 2018, s-a stins o legendă a filmului şi teatrului ceh şi slovac, actorul slovac Marián Labuda. Ultima dată l-am putut vedea în povestea filmată intitulată "Anděl Páně 2" ("Îngerul Domnului 2"). Spectatorii şi-l amintesc şi din filmele "Vesničko má středisková" ("Sătucul meu"), "Obsluhoval jsem anglického krále" ("L-am servit pe regele Angliei"), "Roming", "Kral Ubu" ("Regele Ubu").
Născut la 28 octombrie 1944 în Hontianský Němci, a absolvit Academia de arte muzicale din Bratislava, imediat după studii fiind angajat la Teatrul Naţional Slovac. De-a lungul carierei sale a jucat şi în teatre cehe, cum ar fi Teatrul Vinohrady din Praga şi Teatrul Naţional din Brno. Ca actor de film, a debutat în anul 1964 în "Sătucul meu".
Domeniul preferat al lui Marián Labuda l-a constituit tragicomedia, graniţa dintre râs şi plâns. Era un om plin de umor, temându-se, totuşi, că nu va reuşi să se retragă la timp. "În profesia noastră se zice că te lasă actoria. Pur şi simplu dintr-o dată joci prost. Şi cel mai rău este că nu-ţi dai singur seama, deşi toţi ceilalţi observă, doar că nu-ţi zic direct în faţă", spunea Marián Labuda.
A fost unul din actorii slovaci cu cele mai multe roluri în filme cehe. S–a întipărit în memoria colectivă ca şoferul de camion Pávek din "Sătucul meu" în regia lui Jiří Menzel. Filmografia sa cuprinde peste două sute de filme.