Doliu la Hollywood. Un artist nominalizat la Oscar a încetat din viaţă
Scenaristul Michael Herr, nominalizat la Oscar pentru filmul ”Platoşa de metal/ Full Metal Jacket”, de Stanley Kubrick, a murit în New York, la vârsta de 76 de ani, informează The Independent.
Moartea scenaristului a fost confirmată, joi, pentru Associated Press, de editorul Alfred A Knopf, care i-a publicat romanul ”Dispatches” în anul 1977.
Herr a fost corespondent al revistei Esquire în Războiul din Vietnam, între anii 1967 – 1969, perioadă pe care a povestit-o, ulterior, în romanul său, ”Dispatches”, care a precedat scenariile pentru filmele ”Apocalipsul acum/ Apocalypse Now” şi ”Platoşa de metal/ Full Metal Jacket”.
Michael Herr s-a născut pe 13 aprilie 1940 în Lexington, Kentucky, şi a crescut în Syracuse, New York.
El a mai publicat volume precum ”The Big Room: Forty-Eight Portraits from the Golden Age” (1987), ”Walter Winchell: A Novel” (1990) şi ”Kubrick” (Grove, 2000).