Doliu la Hollywood. A murit ,,Marele Lebowski"
David Huddleston, actorul american care l-a jucat pe "Marele Lebowski" în filmul cu același nume, a murit la vârsta de 85 de ani în orașul Santa Fe, a declarat joi soția sa pentru publicația Los Angeles Times.
Potrivit AFP, soția sa, Sarah Koeppe, a precizat că actorul, care a apărut alături de Jeff Bridges în filmul cult al Fraților Coen din 1998, a decedat în urma unor afecțiuni de rinichi și de inimă.
Cu prezența sa masivă, David Huddleston era distribuit adesea în roluri de personaje dure sau de mafioți.
Chiar dacă a jucat doar în câteva scene din "The Big Lebowski", Huddleston întruchipa un personaj pivot în film, cel al milionarului confundat de răufăcători cu un alt Lebowski, interpretat de Jeff Bridges (alias "The Dude").
Înainte de "The Big Lebowski", Huddleston a jucat în mai multe seriale de televiziune, precum "The Gilmore Girls" sau "The West Wing".
Pe marele ecran, actorul a apărut în "Blazing Saddles" (1974), în "Santa Claus: The movie" și în remake-ul din 2005 al "The Producers", o celebră piesă de pe Broadway, adaptată pentru prima dată pe marele ecran de Mel Brooks.
Huddleston s-a născut în Virginia și a servit în Forțele Aeriene înainte de a studia actoria la New York.