MENIU

Doliu în teatrul românesc. Un mare nume s-a stins din viaţă - făcea parte din "PROMOŢIA DE AUR"

Doliu în teatrul românesc. Unul dintre cei mai iubiţi şi respectaţi oameni a murit

Regizorul Valeriu Moisescu s-a stins din viaţă joi, la vârsta de 84 de ani, a anunţat UNITER, care aminteşte că acesta "face parte din promoţia de aur a teatrului românesc, cea care a absolvit Institutul de Teatru din Bucureşti în 1956".

 Valeriu Moisescu, născut pe 1 aprilie 1932, face parte din promoţia de aur a teatrului românesc, cea care a absolvit Institutul de Teatru din Bucureşti în 1956. După absolvirea facultăţii a montat la majoritatea teatrelor din Bucureşti şi din ţară, cu actori care i-au fost şi mari prieteni: Mihai Paladescu, Ştefan Bănica, Ion Marinescu, Toma Caragiu, Gina Patrichi.

Cei 25 de ani de teatru au însemnat viaţa domnului Valeriu Moisescu. Dar marea lui vocaţie a fost ceea de pedagog. Cu stilul său stilat şi flexibil a format generaţii întregi de artişti. Îşi îndruma studenţii în stil aforistic spunându-le că "un spectacol de teatru ar trebui să aibă imprevizibilul unui meci de tenis" sau: "De vreţi succes neapărat / Asigurat şi garantat / Decât comedioare sau chiar drame/ Mai bine v-apucaţi de epigrame".

Pentru toate acestea şi pentru cele peste 120 de spectacole pe care le-a realizat – multe dintre ele repere ale spectacologiei româneşti – a fost distins în 1998 cu premiul UNITER pentru întreaga activitate.

"Creaţia nu cunoaşte superlativul, deoarece fiind prin definiţie unică, nu îngăduie nici unul dintre gradele de comparaţie. Însăşi noţiunea de creaţie, reprezintă un superlativ", se confesa Valeriu Moisescu în volumul "Persistenţa memoriei", apărută la Editura Fundaţiei Culturale "Camil Petrescu" în 2007.

Potrivit Uniunii Teatrale din România (UNITER), înmormântarea regizorului va avea loc duminică, 23 octombrie, la Cimitirului Bellu Ortodox.

OFERTE FOARTE BUNE LA eMAG! LE POTI CONSULTA AICI!!!

Mai multe articole despre:
teatru UNITER Valeriu Moisescu promoţia de aur