MENIU

Doliu în România - A murit George Cușa, supraviețuitor al Experimentului Pitești

Doliu

George Cușa a murit astăzi la vârsta de 97 de ani. Acesta a reușit să supraviețuiască teribilului experiment de tortură Pitești. 

George Cuşa, condamnat la 21 de ani de puşcărie politică a decedat astăzi la vârsta de 97 de ani. Anunțul a fost făcut de fiica sa, Corina Cușa, profesor de Limba și Literatura Română.

George Cuşa s-a născut pe 22 februarie 1926. Acesta a absolvit Facultatea de Filosofie din Bucureşti. Timp de 14 ani a fost deţinut politic. A fost arestat în septembrie 1948, mai întâi la Piteşti, unde erau repartizaţi studenţii, apoi la Gherla iar la rând a urmat Aiud. Celula măsura 2 metri pe 3 metri, locul unde George Cușa stătea împreună cu alţi șapte studenţi.

Condamnat prima oară la patru ani de înschisoare, a fost apoi eliberat cu domiciliul forţat, apoi încarcerat din nou cu o pedeapsa de 21 de ani de temniţă.

Trupul neînsuflețit va fi depus mâine, 8 mai, la Casa Mortuară de la Cimitirul Municipal Constanța, iar citirea stâlpilor va avea loc la ora 19.00. Slujba de înmormântare va începe marți, 9 mai, la ora 11.00, după care cortegiul va pleca spre Biserica „Adormirea Maicii Domnului II” („Biserica Albă”), din Bulevardul Tomis. nr. 230, zona Dacia, potrivit ziuaconstanta.ro.

De-a lungul vieții, George Cușa a povestit experiența sa înfiorătoare din cadrul Experimentului Pitești.

"Iniţial am spus că accept reeducarea, dar nu după metodele sovietice ale lui Makarenko, pentru că acele metode vizau delicvenţii de drept comun, lipsiţi de orice crez. Nu m-au lăsat să termin ce aveam de spus, că au tăbărât pe mine şi m-am trezit abia a doua zi. M-au bătut cu bastoane, scânduri şi tot ce mai aveau pe-acolo. Am fost bătut groaznic. Am întrebat apoi un coleg ce s-a întâmplat cu mine, în acele zile din martie 1950, pentru că nu înţelegeam ce se întâmplă. Cumplit era că erai bătut de colegi care avuseseră acelaşi crez cu tine. În nicio ţară din Europa, fostă comunistă, nu s-a petrecut aşa ceva, ci doar la noi, pentru că noi am luptat de la început împotriva bolşevismului”, a povesit George Cușa.

Mărturia sa tulburătoare l-a inspirat pe regizorul de film Toma Enache când a făcut filmul "Între Chin și Amin".

Mai multe articole despre:
doliu a murit george cusa