DOLIU în presa românească! Un celebru jurnalist a murit fulgerător
Tragedie uriașă în lumea presei, după ce un cunoscut jurnalist a murit fulgerător.
Jurnalistul Karen Baboian, director al publicaţiei „Diplomat Club”, curierul vieţii diplomatice, mondene şi al lumii afacerilor, s-a stins din viață, pe data de 21 mai, în București.
Karen Baboian a fost fiul jurnaliştilor Maria şi Dicran (Dic) Baboian. Aceştia au fondat şi au condus această publicaţie începând din 1992, iar după dispariţia celor doi, în 2004 funcţia de director a fost preluată de Karen Baboian.
Amintim că „Diplomat Club” a publicat, în decurul anilor, numeroase articole semnate de diplomaţi ai Ambasadei Republicii Armenia la Bucureşti, precum şi articole, note, informaţii despre evenimente din viaţa comunităţii armene din România.