Doliu în lumea politică - Un cunoscut primar a murit chiar de Crăciun, într-un cumplit accident
Un grav accident rutier s-a produs luni seara, 25 decembrie 2023, pe DN64, la granița localităților Grădinari și Strejești, din județul Olt, soldat cu șapte victime, în urma căruia un om a murit.
Din informațiile obținute pe surse reiese că a avut loc o coliziune frontală între o ambulanță privată de transport pacienți la dializă și un SUV. În cea dintâi mașină se afla și primarul din comuna Grădinari Olt, Mihai Ioana, în vârstă de 61 de ani, în dreapta șoferului. Ambulanța transporta șase persoane, cu tot cu șofer.
Deși reprezentanții Poliției Județene Olt pomenesc doar de șase persoane implicate în accident, cei de la ISU au confirmat că este vorba despre șapte victime.
Potrivit polițiștilor, șoferul din SUV era beat și este suspectat că s-ar fi aflat și sub influența drogurilor.
La data de 25 decembrie 2023, în jurul orei 21:00, Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Olt a fost sesizat, prin apel 112, cu privire la faptul că, pe Drumul Național 64, în comuna Strejești, județul Olt, a avut loc un accident rutier. La fața locului, s-au deplasat polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Olt. Din primele verificări, polițiștii au constatat faptul că, în eveniment, au fost implicate două autovehicule, respectiv un autoturism condus de un tânăr de 32 de ani, din municipiul Slatina, județul Olt și un autoturism condus de un bărbat de 52 de ani, din comuna Strejești, județul Olt”, au transmis transmis reprezentanții IPJ Olt.
Autoritățile au adăugat: „În urma evenimentului rutier, șase persoane au necesitat îngrijiri medicale, fiind transportate la Spitalul Județean de Urgență Slatina. Ulterior, pentru una dintre cele șase persoane transportate la unitatea medicală a fost declarat decesul”.
Ambii conducători auto, implicați în eveniment, au fost testați cu aparatul etilotest. Pentru șoferul din ambulanța privată rezultatele au fost negative, în schimb, pentru celălalt conducător auto, cel de 32 de ani, au indicat o valoare de 0,72 mg/l alcool pur în aerul expirat.
„De asemenea, tânărul a fost testat cu aparatul din dotare, iar în urma testării au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive. Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoana fiind condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise”, au mai precizat reprezentanții IPJ Olt care au menționat și că se efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, fiind întocmit un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, ucidere din culpă și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.