DOLIU ÎN LUMEA MUZICII: Un artist legendar A MURIT
Big Bank Hank, unul dintre membrii trioului Sugarhill Gang, al cărui single "Rapper's delight", lansat în 1979, este considerat primul cântec rap din istorie, a murit marţi, din cauza unui cancer, la vârsta de 57 de ani.
Născut în cartierul Bronx din New York, Big Bank - al cărui nume real a fost Henry Jackson - a murit în spitalul din Englewood, în statul New Jersey, a precizat purtătorul de cuvânt al grupului Sugarhill Gang.
"Suntem întristaţi de vestea despre moartea fratelui nostru. Odihneşte-te în pace, Big Bank", au declarat Wonder Mike şi Master Gee, ceilalţi doi membri ai grupului.
Muzica rap s-a născut în anii 1970 în Bronx, iar "Rapper's delight", lansat de Sugarhill Gang, este primul cântec din acest gen muzical care a intrat, în 1980, în Topul 40 al celor mai bune piese americane.