MENIU

Doliu în lumea medicală din România. Unul dintre cei mai mari doctori, mort într-un accident terifiant

Este doliu în lumea medicală românescă.

Un reputat medic cardiolog de la Spitalul „Sfântul Spiridon”, din Iași, unitate condusă de botoșăneanul Daniel Timofte, a murit.

Mohamed Barkel, medic primar cardiolog la Spitalul „Sfântul Spiridon”, din Iași, a murit, seara trecută, în urma unui accident.

Medicul în vârstă de 60 de ani se afla pe o bicicletă și a intrat într-un stâlp de beton.

În urma accidentului, Mohamed Barkel a suferit un traumatism cranio-cerebral sever, a fost resuscitat la Unitatea de Primiri Urgențe, însă fără rezultat.

„Din nou o veste tristă, atât de multe de la o vreme, a mai murit un doctor, un om, un coleg pe care-l întâlneai mereu ziua sau noaptea pe holurile spitalului. Îți amintești vocea blândă cu care ni se adresa nouă și pacienților și brusc realizezi ca n-ai să-l mai întâlnești niciodată și că o astfel de zi există pentru noi toți, doar ca nu știm când va veni. Și atunci te străduiești să trăiești fiecare clipă ca și când ar fi ultima, fiindcă viața nu are roată de rezervă și, mai trist merge mereu mai departe, fără tine, ca și când n-ai fi existat… Sincere condoleanțe!”, transmit colegii acestuia, pe o rețea socială.