MENIU

DOLIU în lumea finanţelor: unul dintre cei mai mari bancheri ai României a murit

Doliu în lumea finanţelor

Doliu în lumea finanţelor, după ce unul dintre cei mai mari bancheri ai României a murit la vârsta de 83 de ani.

Asociaţia Română a Băncilor (ARB) deplânge dispariţia lui Radu Negrea, bancherul licențiat în drept care a condus ARB ca Secretar General timp de două decenii și care s-a stins din viaţă în dimineaţa zilei de vineri, 6 mai 2022.

Radu Negrea a fost unul dintre artizanii înființării Asociației Române a Băncilor în anul 1991. Cu peste 50 de ani de activitate financiar bancară, majoritatea în management, Radu Negrea a contribuit direct la înființarea pilonilor de bază ai sistemului bancar comercial, inclusiv din perspectivă legislativă, care asigură și astăzi funcționarea sectorului bancar românesc.

În aceste momente de încercare și suferință pentru familie, cuvintele sunt prea modeste pentru a exprima pierderea unuia dintre cei mai experimentați bancheri care a contribuit la dezvoltarea sistemului bancar românesc, un lider, un reputat profesionist și un diplomat prin excelență. 

În perioada 1991-2011, Radu Negrea a fost membru al Consiliului de Administraţie al Institutului Bancar Român și începând cu anul 1996 a reprezentat comunitatea bancară în calitate de membru în Consiliul de Administraţie al Fondului de Garantare a Depozitelor Bancare.

În perioada 1992-2011, domnia sa a reprezentat comunitatea bancară din România în plan international ca membru al Comitetului Executiv al Federaţiei Bancare Europene. Între 1964 și 1982, a ocupat funcţii succesive în cadrul Băncii Române de Comerţ Exterior ca economist (1964), şef serviciu (1970), director (1973), consilier al preşedintelui (1978).

Radu Negrea avea 83 de ani și era unul dintre cei mai respectați profesioniști din industria financiară din România.

Mai multe articole despre:
Radu Negrea doliu deces Asociatia Romana a Bancilor