MENIU

Doliu în lumea finanțelor. A murit un director din CEC Bank. Circumstanțele decesului au stârnit indignare printre apropiați

Adrian Tonița, directorul Sucursalei CEC Bank din Vaslui, a murit într-un accident tragic. Acesta a fost electrocutat în timp ce voia să instaleze niște panouri solare pe casa sa din Bârlad, la scurt timp după ce ploaia s-a oprit.

Adrian Tonița, directorul Sucursalei CEC Bank Vasluia mumrit ieri seară în urma unui accident casnic. Acesta a vrut să instaleze niște panouri solare pe casa sa din Bârlad, în jurul orei 21.45, moment în care tocmai se oprise ploaia în zonă.

Autoritățile medicale ajunse la fața locului au încercat să-l resusciteze, însă toate eforturile au fost în zadar. După constatarea decesului, trupul neînsuflețit al lui Adrian Tonița a fost transportat la morga din Vaslui, pentru a fi supus unei autopsii.

 „Nu ne vine să credem! Un om atât de jovial, atât de bun și un profesionist, să plece de lângă noi atât de devreme! Avea doar 56 de ani și toată viața înainte! Moartea sa este una violentă și dacă mă întrebați pe mine, inexplicabilă. Dar probabil că așa i-a fost scris”, a declarat presei locale un angajat al CEC, care a dorit să rămână anonim din respect pentru familia îndurerată. Reprezentanții Spitalului Județean din Vaslui au confirmat decesul directorului CEC, precizând că trupul neînsuflețit va fi predat familiei în următoarele ore.

Doliu uriaș în literatură! A murit Milan Kundera, unul dintre cei mai importanți scriitori contemporani

Mai multe articole despre:
a murit cec bank deces