Doliu în lumea boxului. Un triplu campion mondial a murit la doar 46 de ani
Fostul pugilist mexican Israel „Magnifico” Vazquez, triplu campion mondial, a încetat din viaţă la 46 de ani, după o luptă cu cancerul, a anunţat preşedintele Consiliului Mondial al Boxului (WBC), Mauricio Sulaiman.
„Israel Vazquez se odihneşte în sfârşit în pace. Dumnezeu să dea putere soţiei sale Laura, copiilor, familiei şi prietenilor săi în această perioadă dificilă. Mulţumesc campionule pentru că ai lăsat o amprentă atât de specială. Vei fi întotdeauna Magnificul”, a scris Sulaiman pe contul său de pe reţeaua X.
Mexicanul Vazquez a fost de trei ori campion la categoria cocoş, rămânând in memoria iubitorilor „nobilei arte” şi pentru cele patru lupte pe care le-a avut cu compatriotul său Rafael Marquez, fratele fostului campion mondial Juan Manuel Marquez.
În meciurile împotriva lui Marquez a înregistrat două victorii şi două înfrângeri, Vazquez având nevoie de trei intervenţii chirurgicale pentru dezlipirea retinei.
Cariera de boxer profesionist a lui „Magnifico” a durat 17 ani, din 1995 şi până în 2010, iar palmaresul său cuprinde 44 de victorii, 32 înainte de limită, şi 5 înfrângeri, patru prin KO.
„Îţi mulţumim Israel pentru numeroasele amintiri minunate pe care ni le-ai oferit în ring, dar mai ales în afara acestuia. Acum eşti etern. Odihneşte-te în pace”, a adăugat preşedintele WBC.