Doliu în handbalul românesc, un fost medaliat olimpic a murit la doar 60 de ani
Doliu în handbalul românesc. Gheorghe Dogărescu, component al echipei medaliate cu bronz la Jocurile Olimpice din 1984, a murit la doar 60 de ani. Anunțul a fost făcut atât de Federația de handbal, cât și de clubul Dinamo, sub culorile căruia a jucat.
”Drum lin şi partide frumoase în Ceruri, alături de toate valorile plecate, stimate domn!”, a fost mesajul postat pe pagina Federației de handbal.
”Clubul Sportiv Dinamo deplânge trecerea la cele veşnice a fostului mare handbalist Gheorghe Dogărescu, decedat noaptea trecută la numai 60 de ani”, a transmis Dinamo.
Născut pe 15 mai 1960 la Viziru (Brăila), Dogărescu a jucat din 1979 până în 1995 la Dinamo Bucureşti, echipă cu care a cucerit un titlu naţional și a jucat o finală a Cupei Cupelor.
În 1984, la Jocurile Olimpice de la Los Angeles, a făcut parte din naționala medaliată cu bronz, iar în 1985 şi 1987 a făcut parte din reprezentativa României care a cucerit medalia de aur la Jocurile Mondiale Universitare.
A primit titlul de Maestru Emerit al Sportului şi i-a fost conferit Ordinul Naţional ”Meritul Sportiv” clasa a II-a, informează News.ro.