MENIU

DOLIU în fotbal! Fost mare jucător de la Inter Milano, răpus de coronavirus

Mauro Bellugi, fotbalist mort de COVID

Mauro Bellugi, fost fundaş al naţionalei Italiei şi al echipelor Inter Milano, Napoli și Bologna, a decedat sâmbătă, la vârsta de 71 ani, ca urmare a complicaţiilor cauzate de infectarea cu SARS-COV-2. Informația a fost transmisă de liderul din Serie A pe rețeaua socială Twitter.

Starea sănătăţii fostului internaţional, care avea deja comorbidități, s-a agravat după ce a contractat coronavirus. Mai mult, lui Bellugi îi fuseseră amputate ambele picioare în decembrie 2020 pe fondul agravării bolii.

Campion al Italiei alături de Inter în 1971, Mauro Bellugi a participat cu Squadra Azzurra la Cupele Mondiale din 1974 şi 1978. Fostul fundaș și-a încheiat cariera la Pistoiese în sezonul 1980-1981.

 

Mai multe articole despre:
fotbal coronavirus